Directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, a fost revocat din funcție

Directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, a fost revocat din funcție, iar conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de șeful Departamentului Economic Financiar al societății.

„Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA a revocat din funcție pe directorul general al companiei, Mihuț Crăciun, ca urmare a analizării activității de management a acestuia în cele șase luni de la preluarea mandatului. În perioada următoare, conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de Pavel Bărculeț, care, în prezent, ocupă funcția de director Departament Economic Financiar, până la desemnarea unui director general, în urma procedurii de selecție, conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare”, a anunțat compania într-un comunicat de presă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri estimate la peste 19 milioane de lei Zeci de locomotive ale CFR Marfă SA, scoase la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)

09 Mar 2024 4324

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 788

CFR Vagoane de marfă deraiate la intrare în stația Becean, pe Someș

13 Dec 2023 732

SNTFM CFR Marfă a vândut nava ferry-boat „Mangalia”

16 Nov 2023 1009

UPDATE Incendiu la locomotiva unui tren de transport marfă, încărcat cu material lemnos! (FOTO)

05 Aug 2023 1193

Incident feroviar în Gara Sighișoara. Reacția CFR SA

12 Jun 2023 1280

Două vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu autoturisme, ce avea ca stație de destinație Portul Constanța, deraiate. Un vagon, răsturnat

13 Mar 2023 1437

Cel de al doilea tren marfar care transportă ajutoare pentru Republica Turcia a plecat din Gara București Vest (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2023 968

Trafic feroviar întrerupt după deraierea unui tren de marfă. Anunțul CFR Călători

01 Nov 2022 1324

Accident pe calea ferată! Două vagoane din compunerea unui tren de marfă care se îndrepta spre Portul Constanța au deraiat și s-au răsturnat

13 Sep 2022 1562

Vagoane de marfă ale Societății Naționale de Transport Feroviar de marfă CFR Marfă SA, scoase la licitație la Constanța (DOCUMENT)

14 Jul 2022 1814

UPDATE. Anunțul CFR Vagonul unui tren privat de marfă, răsturnat la manevră. Ce trenuri vor avea întârziere

05 Apr 2022 1761

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, la Constanța Despre reabilitarea căilor ferate din Portul Constanța. De ce nu a putut ministrul să răspundă la o întrebare (VIDEO)

30 Mar 2022 2451

Societatea CFR Marfă deschide două noi puncte de lucru în Constanța

09 Sep 2021 2110

UPDATE Circulaţia feroviară este întreruptă pe Magistrala 800 Bucureşti – Constanţa după ce un tren de marfă a deraiat (video)

21 Jul 2021 2864