Directorul general al Institutului de Geologie al României, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
•        Stefan Grigorescu, la data faptelor director general al Institutului de Geologie al României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată;
•        Eugen-Adrian Ilie, la data faptelor expert achiziţii publice în cadrul Institutului de Geologie al României, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual (două infracţiuni);
•        Mihaela Moisescu şi Tania Paulina Robu,  la data faptelor ambele îndeplinind funcţia de director economic în cadrul Institutului de Geologie al României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu;
•        Bogdan Babici Pavel, în calitate de administrator al SC Tecon SRL şi SC Tecon SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii abuz în serviciu sub forma complicităţii.
 
Faţă de inculpaţii Ilie Eugen-Adrian şi Babici Pavel Bogdan a fost luată măsura controlului judiciar.
 
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
 
În cursul lunii noiembrie 2011, între Institutul Geologic al României şi inculpata SC Tecon SRL, s-a încheiat fără respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice un contract privind elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru „Reabilitarea şi consolidarea Muzeului Naţional de Geologie”, în valoare de 14.500 euro (fără TVA), în condiţiile în care elaborarea studiului de fezabilitate este prevăzută de H.G. nr. 28/2008 doar în situaţia obiectivelor de investiţie noi.
 
Contractul a fost încheiat fără o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate, stabilindu-se ca valoare o sumă mai mică de 15.000 euro în vederea alegerii procedurii de achiziţie directă.
 
De asemenea, au fost încălcate prevederile OUG 34/2006 şi ale normelor de aplicare a acestora cu privire la documentaţia ce trebuie întocmită cu prilejul încheierii şi derulării contractului, o parte din documente fiind întocmite ulterior încheierii contractului, în fals, de către inculpatul Ilie Eugen Adrian.
 

La data de 20.12.2011, între Institutul Geologic al României şi S.C. TECON S.R.L. s-a încheiat un contract de prestări servicii de proiectare şi întocmire a documentaţiei tehnice complete necesare realizării obiectivului de investiţii „Realizarea şi modernizarea Muzeului Naţional de Geologie”, în valoare de 339.500 euro.
 
Contractul a fost încheiat fără o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate şi prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, aspecte care au dus la încălcarea legislaţiei specifice privind achiziţiile publice.

 
De asemenea, au fost încălcare prevederile OUG 34/2006 şi ale normelor de aplicare a acestora cu privire la documentaţia ce trebuie întocmită cu prilejul încheierii şi derulării contractului.
 
La data de 28.12.2012, între reprezentantul Institutului de Geologie şi SC Tecon SRL a fost întocmit în fals un proces-verbal de predare – primire prin care se justifică predarea documentaţiei ce face obiectul contractului, la acea dată fiind efectuată şi plata integrală de către instituţia publică.
 
În fapt, o parte din documentaţia aferentă proiectului a fost întocmită ulterior, din luna ianuarie până în luna august 2012.
 
În vederea recuperării prejudiciului total cauzat Institutului Geologic al României în cuantum de 354.000 euro, au fost instituite sechestre asupra unor bunuri ale inculpaţilor.
 
În vederea identificării şi ridicării unor mijloace de probă, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, sub supravegherea procurorilor, au fost efectuate percheziţii la 5 adrese de către poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 1 Bucureşti.
 
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.