Directorul Muzeului de Artă Constanţa a lansat cea de-a doua ediţie a albumului „Tonitza” (galerie foto)


Doina Păuleanu, Director al Muzeului de Artă Constanţa a lansat la Galeria SENSO cea de-a doua ediţie a albumului „TONITZA” (editura Monitorul Oficial).

”Atunci când mi s-a propus să scriu și să concep această monografie în formatul celor dedicate altor mari artiști, am fost tulburată, pentru că este greu să scrii despre o mare iubire. Tonitza este marea mea iubire și aș fi vrut să o păstrez discretă și nu să o fac publică” - Dr. Doina Păuleanu


Galeria de Artă SENSO București (Bd. Unirii nr. 15) a găzduit evenimentul de lansare a albumului Tonitza, ediţia a doua, semnat de Dr. Doina Păuleanu, Director al Muzeului de Artă Constanţa. Prezentat în condiţii grafice deosebite, volumul a apărut la Editura Monitorul Oficial, partener de tradiţie al binecunoscutului critic şi istoric de artă.

La evenimentul de lansare care a strâns lalolaltă personalităţi ale vieţii culturale şi artistice, critici de artă, artişti plastici, scriitori, actori, muzicieni, prieteni şi colaboratori ai autoarei, au luat cuvântul Anca Vlad – Preşedinta FILDAS Art, Anca Ivaşcu - redactor şef, Editura Monitorul Oficial, ruxandra Garofeanu - critic de artă şi bineînţeles, autoarea, Doina Păuleanu.
 
Evenimentul a fost susținut de FILDAS Art şi Catena, prin Programul CATENA pentru ARTĂ și vine la aproape jumătate de an de la succesul lansării, tot la Galeria de Artă SENSO București a cărții Doinei Păuleanu, ”Viața tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese și obiecte în pictura modernă românească, 1916 – 1946” (volumul II, Editura Monitorul Oficial 2018). De remarcat și faptul că toate vernisajele expozițiilor care au loc la Galeria de Artă SENSO sunt prezentate de autoarea albumului, Doina Păuleanu.

”Și noi cunoaștem și admirăm ce este bun și valoros, de aceea vă susținem și vă suntem parteneri” – a spus Anca Vlad, Președinta FILDAS Art, ”Apreciez condițiile grafice deosebite ale acestei cărți și a celelorlalte albume de artă. Vă invit să admirați acum și două lucrări din colecția noastră, semnate Nicolae Tonitza și pe care nu le-ați mai văzut. Am și bucuria să vă dau o veste nouă: ne vom muta anul viitor într un spațiu superb, pe Calea Victoriei colț cu Lipscani. Vă mulțumesc doamnelor și tuturor celor prezenți”.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea In Memoriam Nicolae Tonitza, la 133 de ani de la naşterea pictorului „tristeţilor luxuriant colorate“

13 Apr 2019 2176