Discuții despre majorarea salariului minim, la Ministerul Muncii. La cât ar putea ajunge venitul minim garantat

Ministerul Muncii discuta cu partenerii sociali despre majorarea salariului minim. În opinia președintelui Confederației 'Cartel ALFA', Bogdan Hossu, salariul minim brut garantat în plata ar trebui să crească, de la 1 ianuarie 2017, la nivelul de 1.450 de lei, scrie Agerpres.

„Eu sunt de acord ca salariul minim trebuie să ajungă undeva la 2.100 de lei brut, dar a face acest lucru într-un singur pas este nerealist. Avem nevoie de o perioadă, de patru ani probabil, pentru a ajunge la un asemenea tip de salariu. Asta înseamnă o creștere anuală cu aproximativ 200 de lei. La 1 ianuarie 2017 ar trebui să avem 1.450 de lei salariu brut minim garantat în plată”, a explicat Hossu.

Potrivit deciziei asumate, în data de 11 august, de către membrii grupului de lucru constituit, la nivelul MMFPSPV, în vederea stabilirii unui mecanism de ajustare a salariului minim, urmează să fie realizat, de către o comisie compusă din maximum zece experți, un studiu independent (atât perspectiva angajaților, angajatorilor, cât și cea a cadrului macroeconomic) cu privire la salariul minim. În discuția grupului de lucru a fost avansată și propunerea selectării unei companii care să realizeze această analiză.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Majorarea voluntară a salariului minim, scutită de la plata impozitelor și a taxelor (VIDEO)

18 May 2022 1275

Guvernul a anunțat cine va beneficia, de fapt, de creșterea salariului

06 Dec 2018 1760

Atenție, părinți! Salariul minim brut s-a făcut 1.900 de lei. De ce nu se majorează şi indemnizația minimă la 1.600. Iată explicația

01 Jan 2018 18001

Cât trebuie să crească brutul pentru a nu scădea netul. Calculator de salariu

16 Nov 2017 3660

Majorare cu 16% de la 1 februarie. Amenzi pentru angajatorii care nu cresc salariul minim

06 Jan 2017 3190

Salariul minim creşte pentru două milioane de angajaţi

02 May 2016 2467

Cresc amenzile pentru șoferi și salariul minim

30 Jun 2015 2140

Creşterea salariului minim brut a fost aprobată de Guvern

10 Dec 2014 2089