Stiri calde

DJST Constanța Tabere pentru tinerii cu nevoi sociale şi pentru tinerii cu diferite dizabilităţi

Ministerul Tineretului şi Sportului a aprobat Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, pentru anul 2019, conform Metodologiei în vigoare, următoarele locuri pentru tinerii cu nevoi sociale şi pentru tinerii cu dizabilităţi:
  • 61 de locuri pentru desfăşurarea de tabere sociale pe perioada vacanţei de vară 2019;
  • 400 de locuri pentru desfăşurarea de tabere pentru persoane cu dizabilităţi pe perioada vacanţei de vară 2019.
 

Pentru Tabere Sociale :
 
Beneficiarii taberelor sociale care se vor desfăşura în vacanţa de vară a anului 2019, vor fi în procent de 50% elevi proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie şi în procent de 50% elevi care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare.
În situaţia în care numărul elevilor care pot participa la aceste tabere este mai mare decât numărul locurilor aprobate, elevii vor fi selectaţi având la bază următoarele criterii : mediile generale din ultimul an școlar încheiat, performanțele sportive și performanțele artistice.
Dosarele vor fi centralizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, care le vor transmite spre aprobare Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
Dosarele vor conţine:
  1. Cerere tip
  2. Documentele care atestă faptul că elevul este provenit din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie (hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului sau sentinţa judecătorească prin care s-a instituit măsura de protecţie specială);
  3. Adeverinţa care atestă calitatea de elev în învătământul de stat şi media la învăţătură din ultimul an şcolar. Pentru participarea la tabăra socială este obligatorie media 10 la purtare sau calificativul “foarte bine”;
  4. Acord privind acceptul prelucrarii datelor cu caracter personal, dat de parintele participantului minor la tabara sau de catre participant daca este major (18 ani) si de catre insotitor, cadru didactic, animator, formator.
 
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa (școlile) îşi vor asuma întreaga responsabilitate cu privire la întocmirea dosarelor beneficiarilor, avizarea acestora şi transmiterea lor către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa.
       
Dosarele de candidatură se vor depune la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa (strada Ion Bănescu, nr. 2, Constanţa), până pe data de 20.05.2018, urmând a fi aprobate în limita locurilor disponibile.

Pentru Tabere pentru Persoane cu Handicap:

Dosarele vor conţine:
  1. cererea privind acordarea unui loc de tabără gratuit pentru persoana cu handicap (cererea poate fi depusă atât de părinte sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap cât şi de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine);
  2. copie după documentul care atestă gradul de handicap;
  3. adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ care atestă încadrarea într-o formă de învăţământ ;
  4. acord privind acceptul prelucrarii datelor cu caracter personal, dat de parintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap, cat si de un reprezentant al unitatii de invatamant de care acesta apartine.
 
In cazul studentilor cererea poate fi depusa atat personal, cat si de reprezentantul legal.

Dosarele de candidatură se vor depune la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa (strada Ion Bănescu, nr. 2, Constanţa), până pe data de 20.05.2018, urmând a fi centralizate, verificate şi aprobate în limita locurilor disponibile.

Beneficiarii care nu au mai participat la aceste tabere, vor avea prioritate la selectie.
 
Metodologia completă de acordare a taberelor sociale şi a celor pentru persoane cu handicap se găseşte pe site-ul www.dsjconstanta.ro Tineret – Oferta Turistica – Tabere Gratuite 2019.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevi şi sportivi participanţi la proiectul „Tin - Exatlon“, organizat de DJST Constanţa

12 Oct 2019 395

Proiecte şi activităţi derulate în luna august prin centrele de agrement aflate în administrarea DJST Constanţa (galerie foto)

05 Sep 2019 571

Proiectele din ultima lună ale DJST Constanţa

04 Sep 2019 407

Oaspeţi din volei şi de la DJST Constanţa la Oratoriul „Don Bosco“, în programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ (galerie foto)

11 Jul 2019 860

Care sunt proiectele admise în urma Concursului Local de Proiecte 2019, derulat de DJST Constanţa

05 Jul 2019 782

DJST Constanţa şi partenerii săi, activităţi pentru tineri Festivalul Naţional „Lira Litoralului“ e în desfăşurare la Mangalia

28 Jun 2019 755

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa organizează concursul local de proiecte de tineret 2019

26 Apr 2019 901

DJST Constanţa. Informaţii despre taberele sociale şi cele pentru persoanele cu dizabilităţi, în vacanţa de vară 2019

25 Apr 2019 871

Ce baze sportive şi centre de agrement are în administrare DJST Constanţa. Detalii despre lucrările de reparaţii (galerie foto)

18 Apr 2019 1189

De la Vasile Mogârdiceanu la Mariana Solomon DJST Constanţa. Conducătorii şi denumirile instituţiei, de-a lungul anilor

19 Feb 2019 1094

1 Decembrie prin ochii copiilor. Scene din Marea Unire de la 1918, reînviate, la Constanţa, de elevi (galerie foto)

03 Dec 2018 993

Acțiune a Programului național „Campionii României în școală, liceu și universitate“, derulată la Cumpăna (galerie foto)

23 Nov 2018 651

Demarează etapa judeţeană Constanţa a programului naţional „România în mişcare“

02 Nov 2018 778

Imagini de la eveniment Constanța. Ciprian Marica și Ionel Dănciulescu, de la SSC Farul, în mijlocul copiilor. Programul "Campionii României în școală, liceu și universitate" la Școala 28 "Dan Barbilian" (galerie foto + video)

24 Oct 2018 2218

Imagini de la eveniment Andreea Răducan, președintele Federaţiei Române de Gimnastică, prezentă la Constanța, la Centrul Național de Pregătire al junioarelor (galerie foto)

04 Oct 2018 2672