DNA cere condamnarea fostului senator Dan Şova la 9 ani de închisoare

Reprezentantul DNA a solicitat luni magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului senator Dan Şova la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în dosarul CET Govora, susţinând că pedeapsa de 3 ani închisoare dată de instanţa de fond este "nejustificat de blândă", scrie stiripesurse.

Pentru Dan Sova procurorii au cerut o pedeapsa orientată spre maximul special 9 ani și 4 luni, dar si interzicerea, printre altelele, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public.

Pronuntarea va fi amânată cel putin 14 zile. În septembrie 2017, Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 874

Dosarul „CET Govora“. Dan Șova condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență

17 Nov 2021 1675

Un alt dosar „greu“, trimis spre rejudecare! Vizați, Şerban Pop, fostul șef ANAF, şi omul de afaceri Horia Simu

21 Oct 2019 2165

Oficial! Dosarul fostului senator Dan Șova se va rejudeca de la zero!

21 Oct 2019 1682

Ultimă oră! Dan Șova, Constantin Niță și Rudel Obreja eliberați din penitenciar

19 Dec 2018 1718

Ministrul Transporturilor, în Portul Constanţa „Am semnat un document important, care pune piatra de temelie a dragajului de investiţie“ (galerie foto)

01 Sep 2018 2258

Fostul senator Dan Şova s-a predat la Poliţie după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare

20 Jun 2018 3184

Fostul ministru Dan Şova condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

20 Jun 2018 2594

Premieră Ziua Portului Constanța, la Parlamentul European. Memorandum, între porturile Constanța și Anaklia (galerie foto)

07 Jun 2018 2357

Victor Ponta și Dan Șova, achitați de judecătorii ÎCCJ

10 May 2018 2693

Fostul senator, Dan Șova, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

25 Sep 2017 2487

Sentință în primă instanță la ÎCCJ în dosarul CET Govora. Ce au cerut procurorii pentru Dan Șova

25 Sep 2017 2231

Cine cu cine discuta şi despre ce Graţierea unor pedepse, un plan mai vechi al PSD

03 Feb 2017 2454

Avocatul lui Dan Şova, împuşcat la o partidă de vânătoare

03 Dec 2016 3050

Victor Ponta și Dan Șova, în fața judecătorilor ÎCCJ într-un nou termen în dosarul "Rovinari-Turceni"

01 Nov 2016 2431