DNA Constanța acuză Cristinel Viorel Farcaș, directorul Confort Urban, pus sub control judiciar. Averea şi interesele (documente)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16.01.2017, a lui Cristinel Viorel Farcaș, la data faptelor director general al SC Confort Urban SRL ( societate cu capital integral de stat, care are ca asociat unic Consiliul Local al Municipiului Constanța), cu privire la „săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (2 fapte), luare de mită, spălare a banilor, instigare la delapidare în forma traficării bunului, conflict de interese”.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
           
„În perioada mai 2014 – prezent, inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel, în calitate de director general al S.C. Confort Urban S.R.L. și o altă persoană, cu viză de control financiar preventiv, cu rea credință, au participat la atribuirea a două contracte, către două societăți comerciale și ulterior la efectuarea unor plăți nelegale în cadrul celor două contracte ce au avut ca obiect servicii de transport rutier și închiriere utilaje în valoare de 22.764.600 lei, respectiv furnizarea de piatră spartă în valoare de 3.075.000 lei.

Aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale care impuneau, printre altele, organizarea unor proceduri de licitație publică.

Prin aceste acțiuni, inculpatul a prejudiciat  bugetul SC Confort Urban SRL cu suma totală de 17.994.680 lei, reprezentând contravaloarea plăților ilegale efectuate în favoarea societăților executante.

În același context, inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel i-a cerut administratorului uneia dintre cele două societăți să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S (în valoare de 95.000 euro) pe care să i-l pună la dispoziție cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv atribuirea și plata serviciilor respective.

Autoturismul a fost folosit gratuit, exclusiv și permanent de inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției inculpatului.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel trebuie să respecte următoarele obligații:
 

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu desfăşoare nicio activitate în cadrul SC Confort Urban SRL Constanța sau într-un alt organism care presupune posibilitatea de a control direct sau indirect a acestei societăți (Consiliu de administrație, aparat administrativ al Primăriei sau al Consiliului Local Constanța),
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu se deplaseze în sediul SC Confort Urban SRL Constanța.
 
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpatului Farcaș Cristinel-Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul procurorilor DNA Constanța.
 
Iată ce avere are Viorel Farcaş

Potrivit declaraţiei de avere, completată în luna iunie 2016 şi postată pe pagina de internet a Confort Urban SRL, Viorel Farcaş deţine un teren intravilan de 585 mp, în Constanţa, un automobil Mini Cooper, fabricat în anul 2008. La acestea se adaugă o icoană, dobândită în anul 1985, în valoare de 60.000 de euro. În anul 2015, Viorel Farcaş a câştigat 110.000 de euro, din vânzarea unui apartament. La rubrica „Datorii“ este trecut un credit în valoare de 5.200 de euro, scadent în anul 2018. În anul fiscal 2015, Viorel Farcaş a încasat 71.011 lei de la SC Confort Urban SRL. La bugetul familiei se adaugă suma de 1.008 lei, care reprezintă alocaţiile copiilor minori. Viorel Farcaş a mai obţinut 48.924 lei de la Fedraţia Română de Fotbal. Nu în ultimul rând, din pariuri sportive, directorul general al Confort Urban SRL a câştigat 185.000 lei din pariuri sportive.
 
Din declaraţia de interse, aflăm că Viorel Farcaş este asociat la ASC Performer Constanța, unde deţine 75% din acţiuni.

În secţiunea Documente puteţi consulta declaraţia de avere şi cea de interese ale lui Viorel Farcaş.


Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CT BUS Traseu deviat pe bulevardul Ferdinand din cauza lucrărilor de asfaltare. Detalii despre firma care le efectuează

04 Jul 2023 1286

Pico Rent SRL a intrat în faliment! Legături cu Mooz Services SRL, firma care se ocupă de reabilitarea centrului Constanței

03 Jun 2023 1791

SRL-ul lui Nicolae Picu preluat cu acte, utilaje și contracte de Viorel Farcaș Cum a ajuns Mooz Services SRL, vioara întâi în proiectul de reabilitare din centrul Constanței?(Documente+Galerie Foto+Video)

29 May 2023 4002

Poate formula recurs. Primăria Constanța, învinsă într-un dosar de răspundere patrimonială în fața fostului șef de la Confort Urban

14 Mar 2021 2346

ANI Avere nejustificată pentru un fost director în cadrul unei societăți comerciale la care Primăria Constanța este acționar majoritar sau semnificativ

29 May 2020 2095

Confort Urban SRL şi-a chemat la judecată doi foşti directori. Procesul, suspendat

31 Jan 2019 2079

Proces pe bani Confort Urban şi-a chemat în instanţă patru foşti directori. Cum s-a terminat totul

12 Dec 2018 3622

Ca urmare a unui control al Curţii de Conturi Patru directori ai Confort Urban, chemaţi la judecată în 15 dosare (document)

15 Jan 2018 2523

Fostul şef al Confort Urban, Cristinel Viorel Farcaș a fost condamnat

20 Sep 2017 8105

Vot în unanimitate Mandatul de director general al Confort Urban SA al lui Viorel Farcaş a încetat

12 Sep 2017 6497

Oficial de la DNA Fostul şef al Confort Urban, Cristinel Viorel Farcaș a încheiat un acord de recunoaştere cu procurorii

09 Jun 2017 5358

Fostul şef al Confort Urban, Cristinel Viorel Farcaș a încheiat un acord de recunoaştere cu DNA Constanţa

19 May 2017 7875

Cine va lua locului lui Viorel Farcaş la SC Confort Urban SRL

31 Jan 2017 3744

Directorul Confort Urban îşi modifică locuinţa! Ce vrea să schimbe Viorel Farcaş în proiectul pentru casă

19 Oct 2016 6402

După un profit de 1,3 milioane de lei, în 2013 Confort Urban - „Ne-a tras în jos situaţia Shapir Structures SRL“ (documente)

04 Sep 2014 6734