DNA Magistraţi trimişi în judecată pentru corupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de:
1. Bîrsan Gabriela Victoria, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de:
- două acte materiale de abuz în serviciu contra intereselor publice, având drept consecință obținerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul
-  luare de mită
-  trafic de influență
- folosire, în orice mod,  direct sau indirect,  de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații
 2. Puşoiu Iuliana, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în prezent notar, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de:
- două infracţiuni de luare de mită
- uz de fals
 3. Gherbivan Silinescu Claudia, avocat,  în sarcina căreia s-au reţinut  infracţiunile de :
- cumpărare  de influenţă
- complicitate la dare de mită
- două infracţiuni de spălarea banilor
- complicitate la spălarea banilor
- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, având drept consecință obținerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul
4. Gherbovan Silinescu Radu, avocat,  în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:

- două infracţiuni de dare de mită 
- două infracţiuni de spălarea banilor
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată

5. Chiriac Gabriel, om de afaceri, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- cumpărare de influență
- două infracţiuni de spălarea a banilor
6. Pandrea Anton, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de:
 
- favorizare a făptuitorului 
7. Corbu Corina, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de:
- complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului
8. Ionescu Florian, angajat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de:
 - mărturie mincinoasă
În ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori se arată că există  date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada februarie 2010 – mai 2011, inculpaţii Gherbovan Silinescu Claudia, Gherbovan Silinescu Radu şi Chiriac Gabriel au oferit judecătoarelor Puşoiu Iuliana şi Bîrsan Gabriela Victoria de la ÎCCJ mai multe foloase, sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti, a achitării unor excursii în străinătate, a unor deplasări cu avionul, dar şi sub forma folosinţei unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri (poşetă, pantofi ale unei renumite case de modă), în schimbul facilitării ori soluţionării favorabile a unor cauze aflate pe rolul ÎCCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pentru a ascunde natura foloaselor necuvenite, avocatul Gherbovan Silinescu Radu a determinat o angajată a unei firme de turism  să întocmească documente care atestau, în mod nereal, achitarea  unei excursii de către inculpata Puşoiu Iuliana.
În timpul instrumentării acestui dosar, inculpatul Pandrea Anton, după ce a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, prin complicitatea inculpatei Corbu Corina, le-a anunţat pe inculpatele Puşoiu Iuliana, Gherbovan Silinescu Claudia şi Bîrsan Gabriela Victoria că formează obiect al măsurilor de interceptare.
Unele dintre societăţile comerciale controlate de omul de afaceri Chiriac Gabriel au avut pe rolul ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, diverse litigii în perioada 2010 - 2011. Avocaţii  Gherbovan Silinescu Radu şi Gherbovan Silinescu Claudia au asigurat  asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică pentru societăţi comerciale aparţinând omului de afaceri Chiriac Gabriel .
 
Concret:
 
- În perioada 2010 – mai 2011, avocata Gherbovan Silinescu Claudia  împreună cu omul de afaceri Chiriac Gabriel au oferit judecătoarei Bîrsan Gabriela Victoria, în calitate de preşedinte  al  Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai multe foloase necuvenite, în schimbul influenţei pe care aceasta a lăsat să se creadă că o are  asupra judecătorilor desemnați în compunerea completului învestit cu soluţionarea dosarului nr. 3509/2/2008 al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă societăţii la care acţionar era Chiriac Gabriel. Foloasele necuvenite oferite de Chiriac  Gabriel au constat în achitarea petrecerii la Paris, la Moulin Rouge,  asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament în Paris, format din două camere, pentru o perioadă de 2 luni în cursul anului 2010 pentru fiul judecătoarei; la rândul ei, Gherbovan Silinescu Claudia i-a oferit judecătoarei o poşetă şi pantofi confecţionaţi de o renumită casă de modă. Interesul cumpărătorilor de influenţă Chiriac Gabriel şi Gherbovan Silinescu Claudia în soluţionarea favorabilă a recursului pe care societatea comercială l-a declarat în dosarul nr.3509/2/2008 a fost determinat de faptul că autoritatea fiscală i-a imputat societăţii respective suma de 1.289.797,68 lei, iar prin sentinţa civilă nr.3138/2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia pe care  a formulat-o. Soluţionarea favorabilă a recursului declarat de societatea aparţinând lui Chiriac Gabriel, în dosarul nr.3509/2/2008, prin intermediul traficului de influenţă al judecătoarei Bîrsan Gabriela Victoria, procura acestuia un avantaj patrimonial, constând în suma de 1.289.797,68 lei imputată de autorităţile fiscale, pe care,  astfel, nu ar mai fi achitat-o. La data de 18.02.2010, judecătoarea  Puşoiu Iuliana a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal care a judecat dosarul nr.483/42/2009 având ca obiect recursul declarat de către
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în care intimata  o societate comercială a fost reprezentată de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu. Ulterior soluţionării acestui  dosar de către completul de judecată din care a făcut parte judecătoarea Puşoiu Iuliana, aceasta i-a pretins avocatului Gherbovan Silinescu Radu, prin intermediul soţiei acestuia, avocata Gherbovan Silinescu Claudia, organizarea petrecerii de ziua sa. Gherbovan Silinescu Radu a dat curs solicitării judecătoarei Puşoiu Iuliana, transmisă prin intermediul soţiei sale  Gherbovan Silinescu Claudia, organizându-i și achitându-i  acesteia, la data de 13.02.2011, costul petrecerii de la un restaurant din Bucureşti.
          - La data de 4.03.2010, judecătoarea  Puşoiu Iuliana a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal care a judecat dosarul nr. 669/1/2010  în care o societate comercială a solicitat strămutarea judecării dosarului nr.2596/102/2009 al Tribunalului Mureş  - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în care avea calitatea de reclamant, iar Consiliul Concurenţei avea calitatea de pârât. Astfel, în această cauză, societatea reclamantă a  fost reprezentată de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu care s-a prezentat în faţa instanţei de judecată din care a făcut partea judecătoarea  Puşoiu Iuliana. Acelaşi avocat,  după soluţionarea dosarului, a plătit excursia pe care judecătoarea  Puşoiu Iuliana a efectuat-o în Malaezia în perioada 20 aprilie 2011 - 27 aprilie 2011(atât costurile de transport cât şi cazarea). Banii folosiţi pentru achitarea excursiei judecătoarei Puşoiu Iuliana în Malaezia au provenit de la o societate comercială controlată de omul de afaceri Chiriac Gabriel care, la solicitarea avocatei Gherbovan Silinescu Claudia, a transferat suma de  51.917,56 lei (1860 euro) în contul societăţii de avocatură Gherbovan/Silinescu. La solicitarea avocatei Gherbovan Silinescu Claudia, suma de bani necesară plăţii excursiei a fost ridicată de  Gherbovan Silinescu Radu  care a achitat costul excursiei judecătoarei Puşoiu Iuliana. Pentru a împiedica identificarea destinaţiei sumei oferite cu titlu de mită, la solicitarea şi cu sprijinul soţilor Gherbovan Silinescu, omul de afaceri Chiriac Gabriel prin intermediul  societăţii comerciale, a încheiat un ,,contract de asistenţă juridică,, fictiv.
În plus, disimularea primirii foloaselor necuvenite de către Puşoiu Iuliana sub forma achitării excursiei în Malaezia,  a fost realizată de avocatul Gherbovan Silinescu Radu prin comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin aceea că  i-a solicitat agentei de turism să întocmească factura fiscală  din 30.04.2011 prin care a stornat contravaloarea biletului de avion  şi, în cadrul aceleiaşi operaţiuni de disimulare, suma stornată de 1860 euro a figurat ca fiind restituită avocatului Gherbovan Silinescu Radu. În aceeaşi zi, a fost  întocmită factura fiscală  din 30.04.2011 pe numele numitei Puşoiu Iuliana pentru suma de 1860 euro.
- În perioada 2010 -2011, omul de afaceri Chiriac Gabriel, printr-una din societăţile sale comerciale, a transmis avocaţilor Gherbovan Silinescu Radu şi Gherbovan Silinescu Claudia, prin intermediul cabinetului de avocatură unde sunt asociaţi, sume de bani, respectiv 113.707,83 lei (echivalentul a 27.000 euro la cursul din anul 2010 ) cunoscând că încheierea şi justificarea sumelor prin folosirea unor contracte care atestau prestare  de  asistenţă ori consultanţă juridică reprezintă doar o disimulare a destinaţiei banilor. În realitate, acele sume erau transmise/respectiv primite pentru a fi însuşite în nume propriu de către soţii avocaţi sau  folosite pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă în legătură cu soluţionarea unor dosare de contencios administrativ. În aceeaşi perioadă, cei doi avocaţi au primit, de la o altă societate comercială, suma de 393.411 lei(echivalentul a 88.576,16 euro) şi, în baza aceluiaşi mecanism descris anterior, au folosit suma respectivă de bani în scopul mai sus menţionat.
- În perioada ianuarie – decembrie 2010, încălcarea atribuţiilor de serviciu de către Bîrsan Gabriela Victoria în legătură cu soluţionarea succesivă a cererilor de suspendarea a unui dosar, până la soluţionarea cererii de strămutare a acestuia, a asigurat un folos acesteia, dar şi unei societăţi comerciale asistate juridic de avocata Gherbovan Silinescu Claudia. Dosarul respectiv  2595/102/2009 privea o societate comercială controlată de omul de afaceri  Chiriac Gabriel, pe de o parte şi Consiliul Concurenţei, pe de altă parte. În acest sens, avocata Gherbovan Silinescu Claudia a depus  repetat  cereri de strămutare pentru ca, suspendarea dosarului antemenționat să dureze cât mai mult, cu consecinţa asigurării unui folos firmei controlate de  Chiriac Gabriel.
Sub acest aspect, fapta avocatului Gherbovan Silinescu Radu, care a dobândit sumele de bani menţionate pe baza unor contracte de asistenţă juridică ce atestau în mod formal prestarea unor servicii de consultanţă juridică  pentru a fi folosite la darea de mită, cu scopul obţinerii de soluţii judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor. În timpul instrumentării prezentului dosar, Pandrea Anton a admis cererea procurorilor DNA şi a autorizat interceptarea comunicaţiilor judecătoarelor Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana şi a avocatei Gherbovan Silinescu Claudia. După ce a dispus această măsură, Pandrea Anton, judecător învestit cu soluţionarea acestei solicitări,  i-a divulgat  judecătoarei Corbu Corina Alina că Gherbovan Silinescu Claudia, avocată şi prietenă a sa, „este interceptată”. Judecătoarea Corbu Corina Alina, la rândul său, a înlesnit aflarea, de către judecătoarele Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana şi de către avocata Gherbovan Silinescu Claudia, a acestui fapt.
La data de 18.10.2011,  cu ocazia audierii sale ca martor, Ionescu Florian, şofer la I.C.C.J, a susţinut o versiune nereală a faptelor referitoare la achiziţionarea unor bilete de avion pentru Bîrsan Gabriela Victoria. Ulterior, în zilele de 9.10.2012  şi  10.09.2012, aceasta a prezentat o altă versiune, care s-a dovedit la fel de neadevărată.
 
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, după cum urmează:
- până la concurenţa  sumei  de  559.036,39 lei,  asupra unui teren şi a unei clădiri aflate în coproprietatea inculpaţilor Gherbovan Silinescu Claudia și Gherbovan Silinescu Radu, în vederea confiscării speciale
- până  la  concurenţa  sumei  de  5010,46 euro,  asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpatei Bîrsan Gabriela Victoria, în vederea confiscării speciale
- până  la  concurenţa  sumei  de  1860 euro,  asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpatei Pușoiu Iuliana, în vederea confiscării speciale.
          Tuturor inculpaţilor menţionaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile,  în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
          Facem precizarea că  punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 442

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

25 Apr 2024 420

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, delegat șeful Parchetului Judecătoriei Măcin pentru încă șase luni

24 Apr 2024 280

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 346

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 451

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 421

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 362

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 667

Știri justiție Tulcea Angela Bianca Ispas, șefa Parchetului Judecătoriei Săliște, propusă șef în continuare în Parchetul Tribunalului Tulcea

22 Apr 2024 317

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 480

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 773

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 483

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4315

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 791