DNA. Medic militar, trimis în judecată pentru luare de mită (document)

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29.11.2018, a inculpatului VRĂCIOIU RADU VIOREL, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Potrivit procurorilor, în data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, în calitatea menționată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unei paciente (soția martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operației, medicul i-a reproșat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenționa să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operații.
      
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari,  ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de medic primar O.R.L., în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila.”.
      
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

      
Inculpatului Vrăcioiu Radu Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
      
"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", transmite DNA.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 435

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 638

Patru inspectori de trafic rutier și Popovici Florin Mădălin, viceprimarul comunei Sârbi, județul Bihor, trimiși în judecată de DNA

25 Mar 2024 482

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 390

Achitare la Tribunalul Tulcea, într-un dosar al DNA Constanța! Vizat, „obiectivul turistic sat pescăresc tradițional“ (MINUTĂ)

24 Mar 2024 971

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 669

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 538

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 641

Avocat din Baroul Ialomița, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Mar 2024 442

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 512

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 671

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 662

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 694

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6936

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783