DNA. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului VÂNTU SORIN OVIDIU, om de afaceri, în prezent aflat în stare de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
     
În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Vântu Sorin Ovidiu i-a promis și remis lui Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul promisiunii că va face demersuri pe lângă un înalt demnitar, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București.
 
Procurorii precizează că, la data de 18 octombrie 2016, Olteanu Bogdan a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (comunicat nr. 1284/VIII/3 din data de 18 octombrie 2016 - https://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=7770).
Prezentul dosar a fost disjuns pe motiv că, inițial, inculpatul Vântu Sorin Ovidiu a solicitat încheierea unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției, însă ulterior, acesta a revenit asupra deciziei.
 
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție„, transmit procurorii.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 379

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1186

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 761

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 678

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1338

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 886

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 809

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 414

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5458

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 609

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 531

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnați! Judecătorii au confiscat 50.000 de euro

11 Apr 2024 597

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 393

DNA angajează! Sunt vacante două posturi. Se cere, printre altele, rezistență la stres

09 Apr 2024 4734

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8626