Dosare penale întocmite de poliţiştii de la Transporturi. Nereguli constatate şi la Constanţa

În ultima săptămână, polițiștii de la transporturi au întocmit 79 de dosare penale și au aplicat sancțiuni contravenționale de aproape 300.000 de lei, pentru neregulile depistate în zona stațiilor de cale ferată, porturilor, pe rute feroviare și navale.

În perioada 7 – 14 decembrie a.c., sub coorodonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii au patrulat în 397 de stații de cale ferată, în peste 405 trenuri de călători, precum și în 195 de alte zone (aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale).

Pe timpul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea și combaterea infracționalității incidente transporturilor feroviare, aeriene și navale, au fost întocmite 79 de dosare penale.

Totodată, au fost depistate 10 persoane urmărite, 8 minori lipsiți de supraveghere (care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament) și o persoană cu afecțiuni psihice (care a fost internată într-o unitate spitalicească).

În urma acțiunilor derulate, au fost depistate 4 persoane deținătoare de țigarete de contrabandă, în scopul comercializării și o persoană ce deținea ilegal droguri, față de care s-au luat măsurile legale.

Au fost depistate, în flagrant delict, 52 de persoane, în timp ce comiteau infracțiuni și identificate alte 55, cercetate în dosare penale rămase inițial cu autor necunoscut. Au fost reținute, pentru 24 de ore, 5 persoane, față de 4 dintre acestea s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față cea de-a cincea s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Tot în cursul săptămânii, polițiștii de la transporturi au desfășurat 11 acțiuni specifice pe linia comerțului ilegal, a contrabandei și a siguranței transporturilor, pe apă și pe uscat.

Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 300.000 de lei.

Nereguli depistate şi la Constanţa

La data de 8 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Constanța au desfășurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, pe raza localității Cernavodă, județul Constanţa.


 În urma acesei activități, polițiștii au depistat în flagrant delict două persoane care ar fi pescuit ilegal 33 kg. de peşte, din speciile crap şi somn, folosind 6 unelte de pescuit comercial, de tip setcă multifilară, fiecare în lungime de 50 m., înălţime de 2,7 m.  şi latura ochiului de plasă de 80 mm..

Cercetările sunt continuate față de cele 2 persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial fara autorizație de pescuit, deţinerea fără documente legale a peştelui obţinut din pescuit, deținerea şi folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a uneltelor de pescuit comercial şi pescuitul cu alte unelte neautorizate,în conformitate cu prevederile O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, modificată de Legea nr. 317/2009.  

Uneltele  de pescuit comercial tip setcă, cele două ambarcaţiuni confecţionate artizanal, din camere de anvelope auto şi autoturismul folosit au fost  ridicate de polițiști în vederea confiscării și urmează a fi depuse la camera de corpuri delicte.

Cele 33 de kilograme de peşte au fost predate către o societate comercială, în vederea valorificării.

Valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de aproximativ 9.000 de lei.

La activități au participat și jandarmi din Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 374

Atenție șoferi! Transporturi agabaritice pe mai multe trasee. Vizată și Agigea

03 Apr 2024 434

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 561

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 632

Bărbat pus sub urmărire pentru tâlhărie calificată, depistat de polițiști în gara CF Constanța

24 Feb 2024 581

Știri Constanța Transporturi agabaritice pe ruta Ovidiu – Vama Veche

11 Feb 2024 623

Știri Constanța Acțiuni pentru combaterea de furturi din vagoane. Amenzi în acțiunea Poliției Transporturi

06 Feb 2024 720

Amenzi aplicate de polițiști în porturile maritime și fluviale! Ce nereguli au constatat în județul Tulcea

04 Feb 2024 627

Controale la trecerile feroviare. Cazurile a patru șoferi depistați cu nereguli

09 Dec 2023 730

Aproximativ 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultimele zile. Ce nereguli au fost constatate

11 Nov 2023 583

MAI Efectivele Poliției Române desfășoară 38 de percheziții domiciliare în dosare penale

04 Oct 2023 618

Poliția Română Zeci de descinderi, sute de percheziții pentru infracțiuni grave în toată țara

26 Sep 2023 879

Val de deşeuri oprite la frontiera României! Peste 4.000 tone în aproape 300 de transporturi

22 Sep 2023 739

Transporturi agabaritice pe mai multe rute. Vizată și ruta Agigea Port-Independența

18 Sep 2023 963

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 2064