Dosarul lui Liviu Dragnea, amânat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, pentru 3 decembrie, judecarea dosarului DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în prima instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, scrie Agerpres.ro.

Liviu Dragnea nu a venit la proces, el fiind reprezentat în sala de judecată de doi avocaţi.

Avocaţii a 3 dintre inculpaţi, printre care şi ai lui Liviu Dragnea, au depus la acest termen motivele pentru care au declarat apel împotriva deciziei de condamnare. Ceilalţi avocaţi au solicitat amânarea procesului, pentru a putea studia acele motive de apel, instanţa stabilind un nou termen pentru 3 decembrie.

De asemenea, avocatul Toni Neacşu, care o reprezintă pe Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct la DGASPC Teleorman, a ridicat o excepţie privind nelegalitatea completului de judecători care se ocupă de acest caz, însă instanţa a decis ca excepţia să fie trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi ataşată la dosarul deschis împotriva Instanţei supreme de Liviu Dragnea.

Tot acum, judecătorii au anunţat că la dosar au fost depuse motive de apel în favoarea lui Dragnea de către o persoană, Vasile Botomei, fără ca să aibă consimţământul liderului PSD.

Chestionat de magistraţi, Vasile Botomei a declarat că nu este avocat, dar este doctor în Drept şi un exponent al societăţii civile, susţinând că a depus motive de apel în apărarea lui Dragnea, deoarece avocaţii preşedintelui PSD "au protocoale" cu procurorii şi judecătorii.

Instanţa a dispus îndepărtarea de la dosar a documentelor depuse de Vasile Botomei. Ulterior, acesta le-a spus jurnaliştilor că a depus acele motive de apel, deoarece toţi avocaţii lui Dragnea "sunt sub un protocol secret de colaborare cu Parchetul şi aveau o dublă comandă".

Înainte de începerea procesului, pe trotuarul din faţa Instanţei supreme au venit aproximativ 50 de susţinători ai lui Liviu Dragnea, în majoritate pensionari, aceştia având un schimb de replici cu câţiva protestatari #Rezist.

"Spun părerea celor mulţi şi necăjiţi. Noi vrem ca preşedintele Dragnea să nu mai fie tracasat şi plimbat. Este o treabă politică. Să arate USR şi PNL ce program de guvernare au. Să arate că măresc pensii, salarii. Nu fac nimic. Vor doar să dea jos ceea ce este bun în ţara asta. Avem încredere deplină în domnul Dragnea şi justiţia trebuie să facă dreptate", a declarat un susţinător al preşedintelui PSD.

Susţinătorii PSD au plecat după aproximativ o oră, când au aflat că Liviu Dragnea nu se va prezenta la proces.


Pe 21 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Judecătorii de la Înalta Curte au decis încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză. De asemenea, în cazul inculpatei a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.

Instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de DGASPC Teleorman şi i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Stoica Anisa Niculina şi Botorogeanu Adriana), fiecare în solidar pentru perioadele menţionate în rechizitoriu.

În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1794

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1424

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1204

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1408

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3526

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3792

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2982

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1414

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1321

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1441

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1634

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1582

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1491

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2047

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2620