Stiri calde

Două containere din Portul Constanţa Sud Agigea, verificate de polițiștii de la Transporturi. Ce au descoperit agenții

Poliţiştii au ridicat 18.240 de perechi de papuci, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 1.821.600 de lei, din două containere din Portul Constanţa Sud Agigea.
 
La data de 12 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, două containere sosite din China, având ca destinatar o societate comercială, din București.

În urma controlului, în primul container, poliţiştii au descoperit 3216 perechi de papuci, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de aproximativ 321.600 de lei, au fost ridicate, pentru cercetări.

De asemenea, într-un alt container, au fost descoperite 15024 perechi de papuci, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.



Sursă foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mii de tacâmuri contrafăcute, descoperite într-un container, în Portul Constanţa Sud Agigea

11 Jun 2019 585

Acadele, confiscate dintr-un container sosit din Egipt în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

17 May 2019 348

Jucării contrafăcute sosite din China, confiscate de polițiști în Portul Constanța Sud Agigea (galerie foto)

11 Apr 2019 420

Bunuri contrafăcute în valoare de 228.480 euro, reținute de inspectorii vamali constănțeni

21 Mar 2019 600

Polițiștii au verificat mai multe societăți, piețe și târguri din Constanța. Bunuri confiscate (galerie foto)

16 Mar 2019 706

Marfă de contrabandă, descoperită de câinele antitabac Lucky într-un microbuz

19 Nov 2018 564

Constanţa Produse de igienă personală şi artificii de tort, confiscate de poliţiştii de frontieră

16 Nov 2018 428

Comercianţi ambulanţi, identificaţi de jandarmii constănţeni. Peşte, vândut în condiţii improprii! (galerie foto)

29 Oct 2018 630

Port Constanţa. Ghirlande electrice, descoperite de poliţişti într-un container venit din China (galerie foto)

26 Oct 2018 650

Încălţăminte contrafăcută, descoperită într-un container, în Portul Constanţa Sud Agigea. Marfa trebuia să ajungă la un polonez

24 Oct 2018 501

Constanţa. Jucării de peste 70.000 euro, reținute de inspectorii vamali

19 Oct 2018 643

Articole vestimentare în valoare de peste 300.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

24 Aug 2018 508

Articole electronice și accesorii de încălțăminte în valoare de 120.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

26 Jan 2018 776

Persoane reţinute după un control în trafic. Ce au descoperit poliţiştii în maşina suspecţilor

12 Jan 2018 1383

Atenţie ce consumaţi! Tone de carne şi lactate, retrase de la vânzare de inspectorii DSVSA Constanţa

08 Jan 2018 863