Două nave militare din România participă la un exercițiu militar de amploare organizat Forțele Navale ale Turciei

Două nave militare ale Turciei fac o escală de două zile în portul Constanța, în perioada 6-8 martie 2019, după care vor efectua o serie de exerciții, pe mare, în comun cu corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” (Cvt-264) și cu dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29).

Potrivit Forțelor Navale, activitățile fac parte din Exercițiul „Mavi Vatan 19”, cel mai mare exercițiu întrunit, organizat de către Forțele Navale ale Turciei în Marea Mediterana, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră, la care participă 96 de nave și 7 submarine.

În timpul escalei navelor turcești în România, sunt planificate vizite oficiale ale marinarilor turci la Comandamentul Flotei și la autoritățile publice locale constănțene, precum și depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor Turci din Slobozia.

Vineri, 8 martie, fregata TGC „Yildirim” (F-243) şi vânătorul de mine TCG „Erdek” (P-348) vor desfășura, împreună cu cele două echipaje românești, exerciții de descurajare a amenințărilor asimetrice, în apele teritoriale ale României și în apele internaționale ale Mării Negre.

”Activitatea, desfășurată de către marinarii militari români și turci, se înscrie în prevederile parteneriatului strategic încheiat între România și Republica Turcia, în anul 2011, și contribuie la dezvoltarea posibilităților prin care este asigurată stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre. Ca parte a Europei și punte către Asia Centrală și Afganistan, zona Mării Negre este importantă pentru stabilitatea Alianței Nord-Atlantice și a celor trei state membre NATO din această zonă, Bulgaria, România și Turcia, deoarece istoria recentă ne-a demonstrat că integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, Georgiei și a Republicii Moldova, trei state din regiune, care nu sunt membre NATO, au fost încălcate de către Federația Rusă.
Acțiunile bilaterale de instruire, la care participă militarii din Forțele Navale Române, fac parte din setul de măsuri de descurajare a amenințărilor și riscurilor la adresa securității statelor NATO, adoptat la Summit-ul de la Bruxelles din anul 2018” - au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române.​


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 452

Militarii Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești au participat la un exercițiu tactic cu trageri de luptă în Poligonul Babadag

17 Apr 2024 398

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 459

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 640

Militari din 12 țări participă la Constanța la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

05 Apr 2024 656

MApN Exercițiul TrojanFootprint24 s-a desfășurat de la malul Mării Negre și până la munte (FOTO)

16 Mar 2024 561

Republica Moldova a început să desfășoare un exercițiu militar, în apropierea Transnistriei

17 Dec 2023 877

UPDATE O grenadă a explodat într-un poligon, din Sălaj. Cinci persoane rănite

18 Oct 2023 893

Forțele Navale Române Marinarii militari români, la Exercițiul multinațional „Breeze 23”

13 Oct 2023 701

MApN Militari români, francezi și luxemburghezi la un exercițiu de instruire în comun în Centrul de Instruire Babadag

22 Sep 2023 937

Mobilizare impresionantă pe malul drept al braţului Chilia, în județul Tulcea! (VIDEO)

12 Sep 2023 1399

Știri Constanța Forțele Navale Române și ale SUA organizează Exercițiul multinațional „Sea Breeze 23.3”

08 Sep 2023 870

Știri Constanța Focurile de armă de la un exercițiu de la o unitate militară, motiv pentru a suna la 112

05 Sep 2023 1231

Județul Tulcea Exercițiu militar în zona localităților Enisala și Sălcioara! Traficul va fi îngreunat ore-n șir

01 Aug 2023 1188

Exercițiu militar în Delta Dunării! Zeci de militari de la Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” s-au antrenat în cadrul „Riverine Spartan 23” (GALERIE FOTO)

05 Jul 2023 1092