UPDATE. Preţul libertăţii - 10.000 de lei Dragoş Băsescu a ieşit pe cauţiune!

 
Dragoș Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu, a fost adus astăzi cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a fost audiat. Conform unor surse judiciare, Dragoș Băsescu ar fi suspectat de trafic de influență, după ce ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro cu ajutorul unui complice pentru a-i rezolva problemele judiciare într-un dosar instrumentat de procurorul Remus Jurj, de la DIICOT. Se pare că este vorba despre omul de afaceri Sandu Staicu, pentru care DIICOT a cerut arestarea preventivă. La finalul audierilor, Dragoş Băsescu a plecat acasă sub măsura controlului judiciar, pe cauţiune. Cuantumul acestei cauţiuni a fost stabilit la suma de 10.000 lei. 

sursa foto: jurnalul.ro

Comunicat oficial DNA

17 iunie 2015
Nr. 1102/VIII/3
 

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile de la data de 17 iunie 2015, faţă de BĂSESCU DRAGOŞ, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală față de NISTOR CIPRIAN (condamnat definitiv în alt dosar al DNA), în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar pe cauțiune se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Băsescu Dragoş, la data de 13 martie 2014, împreună cu suspectul Nistor Ciprian, i-a pretins unei persoane (denunțător în cauză) suma de 500.000 euro pentru o soluție de nearestare la o contestație formulată de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ce îl privea respectiva persoană și încă 500.000 euro pentru o soluție favorabilă în dosarul respectiv, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunțătorului.
Denunțătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest gen.

Ca urmare, DRAGOȘ BĂSESCU i-a spus denunțătorului că are o soluție, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro printr-o eșalonare în funcție de evoluția din dosar pe o perioadă de până la 2 ani.
Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanță internațională, pentru a nu trezi suspiciuni.

În conținutul măsurii dispuse de procurori se prevede că inculpatul BĂSESCU DRAGOŞ va depune, în termen de 5 zile de la data emiterii ordonanţei, respectiv de la data de 17 iunie 2015, o cauţiune în valoare de 10.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA, la o unitate bancară, urmând a depune recipisa la dosar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Băsescu Dragoş trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Secţia 11 Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Băsescu Dragoş și suspectului Nistor Ciprian li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traian Băsescu, acuzat ar fi fost colaborat cu Securitatea. Ce s-a decis ieri

06 Sep 2019 2475

Dragoș Băsescu a fost reținut de polițiști. Urmează să fie încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

05 Feb 2018 2375

Ce mesaj a transmis Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte al României, după condamnarea la închisoare

05 Feb 2018 2085

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3868

Pronunțarea în dosarul nepotului lui Traian Băsescu, amânată. În primă instanță a primit condamnare cu executare

22 Jan 2018 1895

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu, condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare (rechizitoriu)

17 Jan 2017 4306

Dragoş Băsescu rămâne sub control judiciar pe cauţiune

05 Nov 2016 2614

Nepoata fostului preşedinte Băsescu s-a retras din societatea Europort EST SRL

29 Oct 2016 3384

Traian Băsescu ”Un prostălău incompetent şi obedient îl va înlocui pe Marius Bostan, spre salvarea interesului naţional”

06 Jul 2016 2127

Nepotul lui Băsescu dă de lucru CCR (Rechizitoriu)

23 Jun 2016 2365

Tribunalul București a admis o cerere a nepotului fostului președinte Traian Băsescu

22 Jun 2016 1943

Curtea de Apel Bucureşti Interceptările în dosarul lui Dragoş Băsescu vor fi păstrate

18 Mar 2016 2230

Dragoş Băsescu în instanţă cu KPMG România care l-a concediat

06 Dec 2015 3245

Nepotul lui Băsescu se prezintă azi din nou în faţa judecătorilor

23 Nov 2015 1958

Rechizitoriu Trimitere în judecată Dragoş Băsescu! Presupusele negocieri, în chiloţi, la un centru SPA (document)

28 Oct 2015 3515