Duminica a cincea din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

 
Sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 8.15, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
 
Duminică, 17 aprilie, de la ora 9.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
 
Duminica a cincea din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei este un model de îndreptare și ascetism prin care Biserica îi încurajează pe creștini să caute drumul spre desăvârșire, prin renunțarea la patimi și păcate.
 
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trăit între anii 355-431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului. La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt. Mai târziu, ajunge la Ierusalim, unde realizează starea ei de păcătoșenie și simte o mare dorinţă de îndreptare. De aceea, pleacă în pustia de dincolo de Iordan, unde vieţuieşte timp de 47 de ani. În această stare este descoperită de monahul Zosima, care o și împărtășește cu trupul și sângele Domnului. Conform aceluiași monah, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii. S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu acordul Primăriei Constanţa, continuă lucrările la Capela Tinerilor de la intrarea în staţiunea Mamaia

16 May 2020 2874