Duminică va avea loc prima extragere lunară a Loteriei Bonurilor Fiscale

Prima extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din iunie, va fi organizată duminică, de la ora 20:10, în studioul TV al Loteriei Române, şi ulterior vor fi desemnaţi maxim 100 de câştigători, printr-o altă extragere, fondul de premiere fiind tot de un milion de lei.

Ca şi în cazul ultimei extrageri ocazionale desfăşurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape.

Duminică, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al Finanţelor.

Extragerea va avea două etape, astfel că în prima se va extrage o bilă reprezentând ziua emiterii bonului, iar apoi vor fi trase trei bile pentru valoarea bonului, care poate fi între 1 şi 999 lei.

Rezultatele vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN Loteria Română (CNLR), pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1-30 iunie, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cei care au bonuri câştigătoare trebuie să depună cererile de revendicare în maxim 30 de zile de la extragere, începând chiar cu ziua următoare acesteia, cu bonului fiscal câştigător în original, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Extragerea loteriei bonurilor fiscale. Vezi cine sunt norocoșii

21 Jul 2019 1882

Loteria Bonurilor Fiscale. Ministerul Finanţelor Publice, organizează, azi, o nouă extragere

22 Jul 2018 1963

Astăzi au loc două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, una lunară şi una specială de Paşte

16 Apr 2017 2679

Fondul de premiere, de un milion de lei Azi are loc loteria bonurilor fiscale pentru luna septembrie

16 Oct 2016 2127

Ai luat un cadou scump de Dragobete? Dacă ai păstrat bonul, ai putea fi câștigător al Loteriei fiscale

02 May 2016 2328

Prima extragere a Loteriei fiscale din 2016 va avea loc mâine

16 Jan 2016 1715

Loteria bonurilor fiscale continuă și în 2016

29 Dec 2015 2019

Astăzi va avea loc o nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale

18 Oct 2015 2130

Loteria… fiscală Şase bonuri, invalidate din cauza unor fapte de natură penală

28 Sep 2015 2280

Patru câștigători, la Loteria bonurilor fiscale din iulie. Pregătiți-vă pentru o nouă extragere!

13 Sep 2015 2606

16 august - O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale

02 Aug 2015 2483

Ce bonuri fiscale participă? Are loc o nouă extragere la Loteria Bonurilor Fiscale

27 Jun 2015 2441

Loteria bonurilor fiscale, runda a doua

13 May 2015 2173

Loteria bonurilor Peste 15.000 de persoane îşi revendică premiul... fiscal

12 May 2015 2041

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi - Loteria bonurilor – un fiasco menit sa acopere problemele ministrului Teodorovici, un posibil “Valcov 2”

18 Apr 2015 1790