După incendiul de la Bamboo, trei cluburi de top din Capitală închise

Cluburile „Club El Grande Comandante", „Club Queens" şi „Club Tapo" din Capitală au fost închise de Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2 deoarece funcţionau ilegal. Au fost date amenzi de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsura suspendării activităţii, anunţă Primăria Sectorului 2. Controalele au fost dispuse după ce, în urmă cu opt zile, un incendiu  a mistuit Clubul Bamboo, scrie romanialibera.ro.

„Cele trei cluburi care au fost închise zilele trecute de Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2 deoarece funcţionau ilegal au fost depistate în cursul nopţii de sâmbătă, 28 ianuarie spre duminică, 29 ianuarie 2017 că nu respectă măsura suspendării activităţii, motiv pentru care au fost sancţionate cu suma totală de 7000 lei şi s-a dispus confiscarea veniturilor ilicite. Cele trei cluburi găsite în neregulă sunt: Club El Grande Comandante; Club Queens şi Club Tapo", potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectoului 2, citat de romanialibera.ro.

Controalele pentru depistarea agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în Sectorul 2 au fost continuate.

„Cu această ocazie a fost verificată legalitatea funcţionării a 22 de agenţi economici care au ca obiect de activitate alimentaţie publică (cluburi, restaurante şi săli de evenimente). În urma controalelor s-a stabilit că patru cluburi închise anterior de către Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2 au intrat în legalitate şi funcţionează în baza prevederilor legale, respectiv: Club Fratelli (Str. Glodeni nr. 3); Club Şurubelniţa (Calea Moşilor nr. 104-108); Club Maya (Calea Moşilor nr. 137); Club Biavati Events (Str. Serghei Vasilievici Rahmaninov nr. 2B)", potrivit sursei citate.

De asemenea, s-a constat că 15 cluburi, restaurante şi săli de evenimente au respectat măsura suspendării activităţii dispusă anterior de către Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2.


Sursa foto: romanialibera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Ce a mai rămas din clubul Bamboo, mistuit de flăcări în luna august 2019 (galerie foto + video)

04 Jan 2020 5865

Cum arată clubul Bamboo din Mamaia la două zile de când a fost pus la pământ de un incendiu (galerie foto)

15 Aug 2019 3675

Constanţa Administratorul clubului Bamboo, audiat (video)

14 Aug 2019 17714

Ce firme controlează patronul de la Bamboo. Al treilea club mistuit de flăcări sub conducerea sa

14 Aug 2019 7895

Imaginea zilei Clădirea fostului Bamboo, mistuită de flăcări. Ce a mai rămas din clubul de fițe din Constanța

13 Aug 2019 2357

Iată cum săreau angajații din calea focului izbucnit la Bamboo, noaptea trecută (galerie foto+video)

13 Aug 2019 7347

Istorie cu ghinion pentru patronul Joshua Castellano. Clubul Bamboo din Mamaia, al treilea care arde

13 Aug 2019 4782

Live Ce a rămas după incendiul devastator de la clubul Bamboo din Mamaia (galerie foto + video)

13 Aug 2019 4772

Revista presei locale

13 Aug 2019 2031

UPDATE. Imagini de la eveniment. Incendiu la Club Bamboo în Mamaia (galerie foto+video)

13 Aug 2019 39180

Incendiu Club Bamboo. Începe demolarea, sub supravegherea procurorilor

27 Feb 2017 2526

Alexandra Stoleru din Constanța, despre incendiul din Bamboo. „Actul meu de eroism a fost normal”

28 Jan 2017 2855

Pregătiri pentru efectuarea cercetărilor la Clubul Bamboo

26 Jan 2017 2165

Incendiu Club Bamboo. Anchetatorii vor inspecta zona anexelor

26 Jan 2017 2276

Incendiu Club Bamboo 50 de persoane audiate de procurori

24 Jan 2017 2304