Stiri calde

Dupa un accident, copilul unor români din Italia, va trăi fără o mână

Accidentul a avut loc pe 24 iunie 2017 PE şoseaua naţională Appia, în apropiere de Taranto, scrie Observator TV.

Fetiţa călătorea în maşină alături de părinţii ei şi fratele mai mare, de 10 ani, într-un Opel Tigra.

Era 10.30 de dimineaţă, când din faţă, un Mercedes C Classe a lovit în plin maşina românilor.

La volan un tânăr de 23 de ani care circula, conform datelor de la dosar, cu 234 km/h.

Absolut miraculos, nimeni nu a murit în urma impactului. Tânărul a vrut să depăşească un Clio, a realizat că nu mai are timp să revină pe banda lui în timp util, a intrat în faţa maşinii depăşite, pe care a acroşat-o, fiind aruncat în autoturismul românilor.

El a scăpat cu răni minore, tatăl, mama şi fratele micuţei românce au fost şi ei răniţi, dar nu foarte grav. În schimb, fetiţa a rămas fără mâna stângă.

Procurorii italieni au finalizat dosarul şi l-au trimis în instanţă, iar tânărul vinovat de accident va fi judecat, primul termen fiind stabilit la 8 ianuarie 2019.

Compania Studio 3A consiliază familia românilor în acest proces, fiind specializată în evaluarea responsabilităţilor accidentelor, reprezentanţii acesteia oferind detalii despre starea fetiţei.

Aceasta merge la şcoală în prima clasă elementară şi "nu a reușit până acum să depășească trauma, este închisă în sine, se simte diferită de colegii săi și este consiliată zilnic de un psiholog."
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un șofer român a spulberat o mașina condusă de o tânără, pe autostrada A4 din Italia

02 Dec 2018 490

Accident rutier mortal în Italia. O româncă a murit pe loc după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe câmp

06 Nov 2018 1135

Român mort în Italia într-un cumplit accident ​

15 Sep 2018 1173

Tragedie. Un copil de 7 ani, care se plimba cu bicicleta, accidentat mortal de o mașină înmatriculată în Italia. Cum s-a petrecut accidentul

11 Jul 2018 906

Accident rutier violent în Italia. Un şofer român a decedat în urma unui impact frontal cu un TIR

07 Mar 2018 930

Italia. Trei români au fost răniți în urma unui accident rutier pe autostradă

03 Mar 2018 1011

Româncă, în stare critică în urma unui accident rutier grav în Italia. Șofer de 96 de ani, decedat

14 Feb 2018 864

Tânăr, din Tulcea, mort în urma unui groaznic accident rutier produs în Italia. Prietenii au deschis un cont pentru repatriere

10 Feb 2018 3346

Accident rutier mortal la Roma, Italia. Un șofer român a murit după ce s-a răsturnat cu mașina

07 Nov 2017 2326

Accident teribil în Italia. Doi tineri români au decedat şi alţi trei au ajuns în stare gravă la spital

02 Nov 2017 1056

Accident rutier grav în Italia. Un şofer român a murit pe loc. Alte patru persoane au fost rănite

29 Oct 2017 6404

Accident cumplit în noaptea de Paște. Patru morți și un rănit grav. BMW cu numere de Italia zdrobit de stâlp

17 Apr 2017 1735

O altă tragedie rutieră Două microbuze s-au ciocnit. Doi morţi şi 14 răniţi

23 Dec 2016 1471

La doar câțiva kilometri de casă O familie ce se întorcea din Italia, implicată într-un accident rutier

02 Dec 2016 1114

O româncă filma în timp ce conducea cu 170km/h, lucru ce i-a adus moartea

26 Sep 2016 1762