După un an, calvarul navigatorilor de pe nava Geo Star a luat sfârșit. Nava a fost abandonată în portul Agigea

După un an de zile de când nava Geo Star a fost abandonată în Portul Agigea, calvarul navigatorilor a luat sfârșit. Potrivit Sindicatului Liber al Navigatorilor, nava Geo Star a fost vândută la licitație publică și prețul vânzării a fost încasat în contul deschis de lichidator în acest scop.
 

”Așadar, la un an de zile de când nava a fost abandonată în portul Agigea, cu ajutorul ITF s-a făcut dreptate navigatorilor de la bord. Nava a fost adjudecată și de acum în câteva zile așteptăm finalizarea formalităților procedurale pentru a distribui integral salariile restante întregului echipaj. Din păcate pentru viața comandantului, decedat la bord și din cauza acestui stres, nu se mai poate face nimic” – au transmis reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor.

 
Reamintim că nava a fost reținută de PSC Constanța pentru încălcări grave ale Convenției MLC 2006 și siguranță navigației, a navei și echipajului la sfârșitul lunii ianuarie 2017.
 

”De atunci ITF împreună cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și Seamen's Club și Agigea au avut grija acelor marinari aflați departe de casă și fără nicio altă posibilitate de ajutor. S-au depus foarte multe eforturi de către multe persoane pentru că navigatorii să poată avea un trăi decent la bord în această perioadă și ca, iată, să poată să își primească salariile neplătite de peste un an de către armator. Ultimii navigatori vor porni către casele lor în următoarele zile, când va fi predată nava și vor fi asigurate condițiile de călătorie în siguranță spre casă. În decursul timpului comandantul navei s-a îmbolnăvit și a cedat stresului extraordinar la care a fost supus prin această situație de abandon, alți navigatori s-au îmbolnăvit și au avut nevoie de asistență medicală, apoi nava a fost alimentată cu apă, energie electrică, alimentele necesare iar manevrele care au trebuit să se facă pentru mutare a navei de la o dana la altă, s-au făcut la bord numai cu forță brațelor acelor navigatori. Nu a funcționat sistemul de încălzire a navei, apă caldă a lipsit de foarte multe ori și prin serviciile acordate de cele două cluburi din Constanța și Agigea s-a asigurat igienă personală corespunzătoare. Agentul navei - și îi mulțumim pe această cale - a reacționat de fiecare dată la nevoile echipajului” – au mai precizat reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor.

 
Astfel, cea de-a 14 navă, din șirul celor abandonate de-a lungul timpului în porturile românești, și-a găsit un nou propietar. Și de această dată echipajului i-a fost rezolvată problema nepaltii prin instanță cu efortul ITF și a comunității maritime locale.
 

”Au fost peste 150 de navigatori români și străini (ne amintim și de nava Grandiosa cu echipaj românesc abandonată în rada portului Constanța) care și-au recuperat în România salariile lor restante de pe toate navele abandonate. Sperăm că pe viitor aceste exemple să arate armatorilor ce înseamnă solidaritatea navigatorilor prin sindicate puternice care au creat această unică organizație la nivel global - ITF (Internațional Transport Workers Federation) și navigatorilor faptul că, dacă fac parte din ITF, sunt protejați în față multor situații, de multe ori la limită!” au mai transmis reprezentanții SLN.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicatul Liber al Navigatorilor a prezentat astăzi raportul de activitate pe anul 2018 (document)

22 Dec 2018 2116

Revista presei locale

29 Mar 2018 1874

Un turc şi-a adjudecat nava „Geo Star“, sechestrată în Portul Constanţa. Cu ce sumă a fost cumpărată. Care a fost cauza litigiului

13 Jan 2018 5921

Are loc licitaţia pentru valorificarea navei „Geo Star“, arestată în Portul Constanţa. Ce le-au transmis navigatorilor reprezentanţii SLN (galerie foto)

12 Jan 2018 4924

Navă de vânzare în Portul Constanţa. La cât este evaluată şi cine este armatorul (document)

21 Dec 2017 9399

Echipajul navei Geo Star, abandonat în Portul Constanţa va fi repatriat. De cât timp nu şi-au primit salariile

04 Oct 2017 2084

Tragedie în Portul Constanța. Comandantul unei nave reținute a murit. Iată motivele incredibile (video)

03 May 2017 21113