Efectivele MAI au predat președinților birourilor electorale toate secțiile de votare

În această dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor locale.

Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt:

“La acest moment vă pot confirma că, în conformitate cu atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne privind buna desfășurare a scrutinului pentru alegerea autorităților administrației publice locale, în această dimineață efectivele MAI au predat președinților birourilor electorale toate secțiile de votare.
 
Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare.
Pentru asigurarea ordinii publice în întreaga țară, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, sunt mobilizați peste 65.800 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și angajați de la structuri neoperative.
Pentru protecția secțiilor de vot sunt angrenați peste 23.400 de angajați MAI, iar alți 30.000 pentru menținerea siguranței publice atât în proximitatea secțiilor de votare, cât și pe raza localităților.
 
Intervenția la evenimente va fi asigurată de echipe operative alcătuite din  4.800 de specialiști, fiind pregătită și o rezervă de intervenție de 7.613 angajați.
 
La începutul acestei săptămâni, din dispoziția ministrului afacerilor interne, au fost trimiși în teritoriu pentru îndrumare și sprijin, ofițeri cu funcții de conducere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de la nivelul aparatului central al MAI.
 
Pe parcursul acestei zile, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor gestiona evenimentele care ar putea perturba siguranța publică necesară desfășurării procesului electoral și vor verifica sesizările privind posibile incidente electorale care sunt în competențele noastre de cercetare.
 

Doamnelor și domnilor,
 
Vă reamintesc că desfășurarea procesului de votare este în responsabilitatea președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot.

Aceștia sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții.
 
Responsabilitatea președintelui secției de votare se întinde și în afara localului secției de vot, până la o distanță de 500 de metri.
 
Conform deciziilor BEC, angajații MAI aflați în misiuni de asigurare a ordinii publice în perimetrul secțiilor vor fi pregătiți să preia toate sesizările venite din partea președinților secțiilor de votare în legătură cu cazurile în care sunt semnalate situații de vot multiplu.
 
Din acest punct de vedere, efectivele MAI vor manifesta maximă atenție și fermitate, fapt pentru care recomandăm tuturor celor care intenționează să-și exercite astăzi dreptul constituțional la vot, să o facă cu respectarea legii!
 
Vă reamintesc că au dreptul de a vota cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei 679 de cetățeni care împlinesc această vârstă chiar astăzi, în ziua alegerilor.
 
Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.
 
Conform legislației electorale, actele de identitate pe baza cărora se poate vota sunt următoarele: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
 
Cetățenii votează la aceeași secție de votare, pentru alegerea consiliului local, a consiliului județean, precum și a primarului, ceea ce înseamnă că vor primi trei buletine de vot. Alegătorii din București vor primi 4 buletine de vot, aceștia votând pentru consiliul local al sectorului, pentru primarul sectorului, pentru Consiliul General al Municipiului București, precum și pentru primarul general al municipiului București.
 
Cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România au dreptul de a alege în aceleași condiții ca și cetățenii români. Este vorba de peste 40.000 de persoane. Acestea își pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea și reședința sau domiciliul în România.
 
Vreau să menționez că pe parcursul  campaniei electorale care s-a încheiat ieri, pe lângă activitățile de menținere a unui nivel ridicat de siguranță, MAI a desfășurat și o campanie de informare a cetățenilor cu privire la respectarea legislației electorale.
 
Campania TU VOTEZI, MAI TE INFORMEAZĂ s-a derulat la nivel național, și  a inclus distribuirea a 22.000 de afișe de informare,  inclusiv în toate secțiile de votare, difuzarea a 3 spoturi video și o informare permanentă în mediul online.
 
Și în cursul zilei de ieri, în diverse localități din țară, Poliția Română a desfășurat acțiuni informativ-preventive ocazie cu care polițiștii s-au întâlnit cu cetățenii și i-au informat despre prevederile legale în legătură cu procesul electoral.
 
Permiteți-mi să reamintesc acum principalele fapte sancționate de lege:
 
Potrivit Codului Penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Totodată, persoana care oferă sau dă bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării unui cetățean să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat poate fi condamnată la pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
 
Aceeași pedeapsă o riscă persoana care votează fără a avea acest drept, introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals ori votează de două sau de mai multe ori.
 
Persoana care își fotografiază sau își filmează prin orice mijloace buletinul de vot în timpul exercitării dreptului de vot riscă o amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.
 
Refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în afara acestuia, până la o distanță de 500 metri se pedepsește cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.
 
Pentru continuarea propagandei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare sau în jurul acestora pe o rază de 500 de metri să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi se aplică o amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 de lei.

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a cerut efectivelor MAI să manifeste maximă atenție și operativitate în legătură cu toate sesizările privind săvârșirea de contravenții sau infracțiuni electorale și să aplice legea cu fermitate și imparțialitate.
 
Așa cum în campania electorală, datorită bunei organizări și a mobilizării forțelor de ordine, a fost menținut un climat general de legalitate și normalitate, și pentru astăzi la nivelul MAI au fost luate măsuri ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice.
 
Misiunile efectivelor MAI vor fi monitorizate și coordonate de la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată care funcționează în această clădire, fiind în permanentă legătură cu comandamentele operaționale similare activate în fiecare județ pentru a asigura intervenția rapidă în situațiile de încălcare a legii.
 
Doamnelor și domnilor,
 
Pe parcursul zilei, vom susține periodic declarații de presă cu privire la misiunile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în contextul alegerilor. Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 12.30.”
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi, la nivel naţional în week-end-ul prelungit de Sf Maria (VIDEO)

12 Aug 2022 961

MAI De sărbători, aproximativ 25.500 de angajați ai MAI vor fi mobilizați în fiecare zi pentru a interveni în sprijinul cetățenilor

23 Dec 2021 1537

Ministerul Afacerilor Interne. Mii de amenzi aplicate în această săptămână pentru nepurtarea măștii de protecție

05 Nov 2021 1370

Monica Dajbog, MAI „Infracţionalitatea cu violenţă înregistrată în perioada 30 aprilie-2 mai a continuat trendul descendent al ultimilor patru ani“ (video)

03 May 2021 1850

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 117 din 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1241

Monica Dajbog, MAI „În ultimele șapte zile au fost întocmite 26 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor“ (video)

22 Jan 2021 1772

Amenzi COVID-19 Peste 31.000 de sancțiuni, aplicate în ultima săptămână, la nivel național

15 Jan 2021 1625

Monica Dajbog, MAI „În ultimele 24 de ore, au fost prinși în flagrant 82 de autori de infracțiuni“ (video)

04 Jan 2021 2288

LIVE VIDEO Monica Dajbog, MAI - „Nu au fost înregistrate evenimente de o gravitate deosebită, în a doua zi a anului 2021“

03 Jan 2021 2467

UPDATE Declaraţie de presă susţinută de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, la ora 12.00

02 Jan 2021 2157

Monica Dajbog, MAI „Au fost identificate 3.656 de persoane care nu purtau masca de protecție“ (video)

28 Dec 2020 3211

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, declarații de presă

27 Dec 2020 1659

Polițiștii au intervenit la peste 6.000 de evenimente, în Ajun și în ziua de Crăciun

26 Dec 2020 2101

Monica Dajbog Angajații MAI vor fi la datorie de sărbători

24 Dec 2020 1645

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, declarații de presă

24 Dec 2020 1889