Elena Udrea, mesaj despre dosarul “Gala Bute”

Elena Udrea, a postat un mesaj pe pagina unei reţele de socializare, mesaj în care susţine că nu vrea “ca Parlamentul că facă zid în faţa Justiţiei”.

Redăm mai jos mesajul complet postat de Elena Udrea:

“Dacă aceasta este o vină, atunci recunosc că sunt vinovată că am vrut ce au vrut milioane de români în 2010-2011: să-l vedem pe marele campion Lucian Bute boxând acasă, în România. A fost o oportunitate de promovare a României folosind imaginea unui mare sportiv român. MDRT a cumpărat publicitate în cadrul acestei Gale, pentru ca brandul turistic să fie văzut de sute de milioane de oameni în toată lumea. Dacă există nereguli în cheltuirea banilor plătiți de minister, acestea sunt la organizatori.

Sunt acuzată că, prin implicarea institutiei, am urmarit «beneficii electorale». Pe de o parte, în 2011 nu erau alegeri. Pe de altă parte, pe logica asta, orice politician care inaugurează o școală sau un drum trebuie acuzat că vrea să obțină «beneficii electorale».

Perchezițiile de astăzi, la 4 ani și jumătate de la Gala Bute, sunt inutile procedural și sunt, de fapt, dovada urmărilor dezvăluirilor pe care le-am făcut vineri despre generalul SRI, Florian Coldea. Vor să mă decredibilizeze, îngropându-mă în dosare. Voi continua însă să spun ceea ce stiu despre omul care vrea sa controleze România prin folosirea secretelor tuturor, generalul Coldea de la SRI.

Nu vreau ca Parlamentul să facă zid în fața Justiției, așa că le cer tuturor să voteze în favoarea încuviințării cererii DNA. Îmi voi dovedi nevinovăția în Justiție.”
 
Amintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul "Gala Bute", în care cei doi sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va elabora în trei zile raportul asupra cererii DNA privind începerea urmăririi penale în cazul Elena Udrea, a stabilit, luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
 

Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.