Elevii din Techirghiol au realizat cel mai popular scurt metraj

Două echipe de câte patru elevi din cadrul Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol, coordonaţi de prof. Eugenia Banzea, au participat la concursul de scurt metraje pe tematici de educaţie civică „CIVI-MATECA”, iniţiat de Asociaţia Civicum Voluntaris şi desfăşurat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

Proiectul a avut ca scop educarea civică a noii generaţii de elevi din clasele de gimnaziu şi liceu, propunându-le activităţi interesante, care să le stimuleze în acelaşi timp gândirea creativă şi critică, spiritul concurenţei, implicarea, solidaritatea şi responsabilitatea.

În această săptămână, munca elevilor a fost răsplătită în cadrul galei ce a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa. Echipa elevilor din clasa a IX-a a obţinut premiul de popularitate, având cel mai mare număr de voturi on-line, pentru scurt metrajul „Educaţia comunităţii”.
Tematica aleasă pentru filmul realizat a subliniat importanţa educaţiei într-o instituţie şcolară pentru copii cu situaţii speciale, faţă de educaţia obţinută din comunitate, prin copierea sau însuşirea unor tipuri de comportament neadecvat.



Echipa câştigătoare a fost formată din: Lupşa Luana – scenariu, Băicuş Ionuţ – imagine, Dragomir Mihăiţă – regizor şi Rusu Elizabeth – montaj. Toţi cei implicaţi în proiect au declarat că acesta a fost foarte interesant, că au avut mari emoţii, dar reuşita lor şi premiile pe care le-au primit au fost pe măsura efortului lor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 473

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 750

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța angajează

13 Sep 2021 1756

Modernizarea Liceului Teoretic Emil Racoviță, din Techirghiol a intrat în linie dreaptă (document)

17 Aug 2021 2455

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant

31 Mar 2021 1654

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol angajează paznic

28 Oct 2020 2521

Investiție de peste două milioane de lei Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol, reabilitat termic (document)

27 Mar 2020 4697

Județul Constanța Cinci unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

13 Feb 2020 2850

Județul Constanța. Mai multe școli parțial închise din cauza gripei. Iată lista!

11 Feb 2020 3103

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol scoate la concurs un post vacant

05 Jan 2020 2780

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol angajează contabil șef. Ce condiții sunt necesare

07 Aug 2019 1824

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, județul Constanța, organizează concurs. Iată postul vacant!

10 Apr 2018 2376

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol, județul Constanța, angajează contabil șef. Când va avea loc concursul

07 Apr 2018 2651

Exclusiv. Mai multe cazuri de râie confirmate la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Techirghiol. Ce măsuri au fost luate la unitatea de învăţământ

30 Mar 2018 5624

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” organizează concurs de angajare. Cine poate participa

14 Sep 2017 3205