Emoții pentru Cristian Borcea. Instanța a amânat pronunţarea în cazul cererii de eliberare condiţionată din închisoare

Magistrații de la Tribunalul Ilfov au amânat pentru 2 iulie, pronunţarea în cazul cererii de eliberare condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea, transmite Agerpres.ro
 
Pe 2 mai, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au respins, în primă instanţă, cererea de eliberare condiţionată formulată de Cristian Borcea, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.
 
La acea dată, avocata lui Borcea, Alice Drăghici, a explicat, în sala de judecată, că fostul finanţator al clubului Dinamo îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, a plătit prejudiciul reţinut în sarcina lui şi a executat o mare parte din pedeapsa primită - patru ani şi două luni. Alice Drăghici a spus că Borcea a câştigat 385 de zile ca urmare a muncii prestate în penitenciar, a primit recompense şi nu a fost sancţionat.
 
De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii de eliberare condiţionată depusă de Borcea, susţinând că acesta s-a folosit de împrejurări pentru a încălca legea, iar faptele comise sunt extrem de grave.
 

"Regret faptele comise. Îmi pare rău pentru familie şi copii, pentru că i-am expus la aşa ceva", a spus atunci Cristian Borcea.

 
În 2017, Borcea a mai făcut o încercare de a ieşi mai devreme din închisoare, însă în octombrie anul trecut Tribunalul Ilfov i-a respins cererea de eliberare condiţionată.
 
În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc.
 
Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind "spălaţi" prin intermediul unor firme off-shore.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directorul CNAIR a anunțat la Constanța că taxa de pod se suspendă de la începutul lui iunie 2023

10 May 2023 3739

Modificări la complexul rezidențial ridicat de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța. Se va edifica și o sală de fitness!

14 Apr 2022 2298

Uraganul imobiliar din Dosarul Retrocedărilor Constanței, „dezlănțuit“ în Capitală! Aproape 50 de terenuri sunt vizate. Statul Român a cerut să intervină!

15 Nov 2021 5977

Neptun Olimp SA a pierdut calitatea de acţionar în Holiday Club Neptun SA. Cum arată acum noua structură a acţionarilor

01 Oct 2021 2632

Municipiul Constanța, la judecată cu fostele soții ale suspecților din Dosarul Retrocedărilor

29 May 2021 4134

Ce se construiește Sanda Mirela Guță ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. A deschis proces împotriva administratorilor Blue Bike Development

31 Mar 2021 4241

Ce se construiește Fiul lui Cristi Borcea va organiza șantierul la investiția pentru ridicarea mai multor blocuri de 8 etaje, la Constanța

30 Mar 2021 6782

Ce s-a întâmplat cu procesul deschis de BNR împotriva beneficiarilor de top ai retrocedărilor din Portul Tomis

05 Dec 2020 2721

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 septembrie 2020

14 Sep 2020 2628

Cererea de rejudecare a Dosarului Retrocedărilor, amânată pentru luna viitoare

19 Jun 2020 1818

Primăria Constanța la judecată cu omul de afaceri Cristian Borcea. Contestă decizia ANAF de ridicarea sechestrului asupra terenurilor din dosarul retrocedărilor

21 May 2020 2236

Conflict negativ de competenţă S-a stabilit instanţa care va judeca procesul pentru sechestrul terenurilor lui Borcea

11 Mar 2020 2065

Cale extraordinară de atac Cristian Borcea, inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, nemulțumit de pedeapsă (document)

20 Nov 2019 1812

Magistrații Tribunalului Ilfov au aprobat eliberarea condiționată a lui Cristian Borcea

06 Nov 2019 1695

Cristian Borcea, condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, află azi dacă părăsește închisoarea

06 Nov 2019 3999