Erdogan șochează iar. De data asta, dă exemplu regimul lui Hitler ca fiind unul eficient!

De-a lungul timpului, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a generat o grămadă de controverse. Declarațiile sale au generat discuții și au șocat de multe ori.
 
Astăzi, de exemplu, întrebat de jurnalişti la revenirea dintr-o vizită efectuată în Arabia Saudită dacă este posibilă instituirea unui sistem prezidenţial prin menţinerea structurii unitare a statului, Erdogan a răspuns: "Există deja exemple în lume. Puteţi vedea acest lucru dacă analizaţi Germania lui Hitler. Există exemple mai recente în numeroase alte ţări".
 
Potrivit agenţiei Dogan, citată de Reuters, Edogan consideră regimul lui Hitler drept un model de sistem prezidenţial eficient.
 
Este drept că Recep Tayyip Erdogan vrea de mult timp modificarea Constituţiei turce pentru instaurarea unui sistem republican prezidenţial, în locul celui actual, de tip parlamentar. Și asta pentru că preşedintele Turciei are, în prezent, potrivit Constituției actuale, un rol mai degrabă onorific, şeful Executivului fiind primul-ministru.
 
Erdogan tocmai asta vrea: să deţină puterea executivă, după modelul Statelor Unite. Toată lumea spune însă că Erdogan manifestă tendinţe autoritariste și nu ar fi bine ca legea fundamentală să fie modificată. .


sursa foto: abc.net.au

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proteste de amploare în Turcia împotriva partidului aflat la guvernare

24 Nov 2021 621

Turcia a descoperit un depozit important de gaze naturale în Marea Neagră

05 Jun 2021 1801

Construcţia canalului între Marea Neagră şi Marea Marmara va începe în iunie

31 May 2021 1721

Scandalul de la meciul PSG - Istanbul Bașakșehir Ciprian Marica - „Nu despre rasism e vorba în cazul nefericitului Colțescu”

10 Dec 2020 3121

Anunțul lui Erdogan. Descoperire uriașă a navei de explorare Fatih în Marea Neagră. Premieră în istoria Turciei

22 Aug 2020 1928

Nave la operare, astăzi, în porturile din administrarea CNAPM Constanţa. Ce pavilioane au vasele

29 Jul 2020 701

Ankara cere extrădarea unei profesoare de origine turcă care predă la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București

18 Dec 2019 1820

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 august 2019

28 Aug 2019 2053

Partidul lui Erdogan a pierdut alegerile Cine este noul primar al Istanbulului

23 Jun 2019 1570

România începe extrădările la ordinul lui Erdogan. Cine este prima victimă

05 Dec 2018 802

Europarlamentarul Cristian Preda cere Ministerului Justiției oprirea procedurii de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaye

05 Dec 2018 795

Patru militari au fost ucişi într-o explozie '„accidentală'' care a avut loc la o bază a armatei în sud-estul Turciei

10 Nov 2018 1054

Premierul Dăncilă a anunţat cine şi cum va face Spitalul Regional Constanţa. Mai mare decât cel judeţean. Câte paturi va avea

18 Oct 2018 8013

Decrete prezidenţiale emise în Turcia pentru reorganizarea celor mai importante instituţii politice, militare şi administrative

15 Jul 2018 1579

Recep Tayyip Erdogan „Turcia va câştiga o reputaţie mult mai bună pe scena internaţională”

25 Jun 2018 1030