Este oficial. Românii vor beneficia de o minivacanță de Sfânta Maria. Când se va recupera ziua de 14 august

Executivul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end și ziua de 15 august, declarată nelucrătoare.
 
Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.
 
Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității.
 
De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanților în aceste procese.
 
Operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităților teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Momentul cel mai frumos

13 Mar 2024 575

13 persoane consiliate de specialiștii antidrog Tulcea în perioada Anului Nou

03 Jan 2024 517

În 2024, românii se vor bucura de trei zile libere suplimentare!

31 Dec 2023 894

Magazinele PPC Energie din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise în perioada 1-2 ianuarie 2024

28 Dec 2023 805

Câte zile libere vor avea românii în 2024. Doar 13 pică în zile lucrătoare

23 Dec 2023 1134

Recomandări din partea CFR Călători pentru turiștii care pleacă în vacanță cu trenul!

23 Dec 2023 943

Oficial de la Guvernul României despre zilele libere din anul 2024

21 Dec 2023 964

Guvern În 2024, zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie, vor fi zile libere pentru personalul bugetar

21 Dec 2023 915

Magazinele PPC Energie din Judeţele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea, închise în perioada 25-26 decembrie 2023

21 Dec 2023 758

Programul de lucru Polaris în perioada sărbătorilor de iarnă

19 Dec 2023 1524

Expozițiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, închise pentru vizitare în minivacanța 1 Decembrie

29 Nov 2023 678

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice „Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii“

29 Nov 2023 841

Sondaj de opinie Unde veți petrece minivacanța de Sfântul Andrei și 1 decembrie?

19 Nov 2023 1127

Iată ce zile libere legale au mai rămas anul acesta! Lista completă a zilelor libere pe 2024

13 Oct 2023 1080

Zile libere 2023 Care este umătoarea minivacanță a bugetarilor

17 Aug 2023 1518