Euroins trebuie să plătească despăgubiri uriașe pentru o familie numeroasă de romi

Lovitură pentru o firmă de asigurări din România. Curtea de Apel Suceava a acordat, ieri, despăgubiri foarte mari membrilor unei numeroase familii de romi din Gura Humorului. Aceştia vor încasa în jur de 160.000 de euro despăgubiri civile şi materiale, în calitate de rude ale unui bărbat care a fost accidentat mortal de un tir acum doi ani.
Despăgubirile sunt atât de mari în condiţiile în care bărbatul decedat provine dintr-o familie foarte numeroasă, iar legea permite ca toate rudele de gradul I să se constituie părţi vătămate. Trebuie spus că despăgubirile au fost mult diminuate de Curtea de Apel Suceava, deoarece Judecătoria Gura Humorului calculase despăgubiri care se cifrau 430.000 de euro. Despăgubirile care trebuie plătite de firma SC Euroins vor ajunge la soţia decedatului, la cei nouă copii ai acestuia, la părinţii săi, dar şi la cei şapte fraţi şi surori care sunt în viaţă.
Soţia bărbatului, Rodica Vîjîilă, are de încasat 13.000 de euro, cei şapte copii majori ai bărbatului au de încasat, fiecare, câte 9.750 de euro. În ceea ce-i priveşte pe cei doi copii care sunt încă minori, acestora le revin cât 13.000 de euro, la care se mai adaugă o prestaţie lunară periodică, până la majorat, de puţin peste 100 de lei. Părinţilor bărbatului decedat le revin şi lor câte 39.000 de lei în timp ce fraţii şi surorile decedatului, şapte la număr, au şi ei de primit câte 19.500 de lei.
Tragedia care a dus la decesul lui Ilie Vîjîilă, în vârstă de 49 de ani, s-a petrecut pe 12 mai 2013, pe DN 17, la ieşirea din Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc, în dreptul intersecţiei cu drumul secundar care duce spre Mănăstirea Voroneţ.
Din ancheta finalizată cu rechizitoriu de trimitere în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului rezultă că bărbatul se deplasa pe marginea drumului, pe sensul de mers Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, fiind la câţiva paşi de casă. El se întorcea împreună cu soţia de la un magazin din apropiere, unde făcuse cumpărături. Moartea a venit într-o fracţiune de secundă, din spate. Un autotren condus pe direcţia Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc a fost scăpat de sub control de şofer. Colosul, condus de Constantin Miaută, atunci în vârstă de 35 de ani, a pătruns pe trotuar, iar remorca l-a acroşat pe bărbatul în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost târât pe o distanţă de câteva zeci de metri şi aruncat într-un canal, fiind omorât pe loc. Soţia bărbatului a scăpat cu viaţă
Vina principală pentru accident i-a aparţinut şoferului, fapt pentru care a şi fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, însă procurorii au reţinut şi o culpă a pietonului. Acesta avea la dispoziţie un trotuar pe celălalt sens de mers, astfel că din punct de vedere al normelor rutiere se deplasa neregulamentar. Pe de altă parte, rudele decedatului au arătat că bărbatul s-a deplasat regulamentar, pe trotuarul de pe celălalt sens de mers, însă înainte de tragedie a traversat, spre casa sa. Această variantă a fost acceptată în parte de anchetatori. Șoferul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere. Inculpatul din acest dosar a scăpat aşadar fără nici o zi de închisoare, pedeapsa fiind amânată pe durata unui termen de încercare de doi ani de zile.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Euroins România contestă intrarea în faliment! Anunțul Curții de Apel București

07 Jan 2024 1015

Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu (SURSE)

15 Oct 2023 843

Anunț important în dosarul în care Euroins contestă intrarea în faliment!

15 Oct 2023 1280

Ai asigurare la Euroins? Compania și-a radiat toate agențiile și centrele de daună!

05 Sep 2023 1293

Valabilitatea poliţelor RCA Euroins, prelungită până în luna decembrie 2023 (VIDEO)

31 Aug 2023 1146

Oficial! Euroins a contestat intrarea în faliment!

06 Jul 2023 1709

Oficial de la ASF! Euroins a intrat în faliment! Sfaturi importante pentru cei care solicită restituiri și despăgubiri

10 Jun 2023 1895

Este oficial! Euroins a intrat în faliment! Polițele rămân valabile 90 de zile

09 Jun 2023 5477

ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA!

24 Mar 2023 1280

Preşedintele Consiliului Concurenţei „Legislaţia de RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, nu sunt niciun fel de mister“

21 Mar 2023 1038

Editorial Deja-vu pe piața asigurărilor din România! La un an de la cazul City Insurance, probleme cu asigurările Euroins. Cine are de suferit

20 Mar 2023 1721

UNSAR Polițele de asigurare încheiate de clienți la Euroins România, valabile 90 de zile după data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment

17 Mar 2023 1750

Compania care deține Euroins, reacție oficială „Conducerea Eurohold va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment“

17 Mar 2023 1204

CEO-ul Euroins România Euroins România este surprinsă de decizia Autorității de Supraveghere Financiară, care afectează milioane de români

17 Mar 2023 1041

Cutremur pe piața RCA. Oficial Autoritatea de Supraveghere Financiară retrage autorizația de funcționare a Euroins România

17 Mar 2023 1719