Eveniment al Forţelor Navale Române Va avea loc a X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos”

Editura Militară marchează Ziua Armatei, 70 de ani de la eliberarea nord-estului Transilvaniei şi 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Cu această ocazie, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional va avea loc, în perioada 15 – 18 octombrie, cea de-a X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare.
 
Cu acest prilej, Statul Major al Forţelor Navale împreună cu Asociaţia Clubul Amiralilor, vor lansa, mâine, de la ora 15.00, cărţile  ,,Veteranii marinei” şi ,,70 de ani de la operaţia 60 de mii”. Vineri, la ora 14.00, vor fi lansate şi cărţile ,,Istoricul Navei Şcoala MIRCEA”, ,,Despre Intelligence...Altfel şi-n mai multe feluri” şi ,,Dimitrie Ştiubei.
 
Salonul de Carte „Polemos” poate fi vizitat gratuit, începând de mâine până vineri, în intervalul orar 11:00 - 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 16:00. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora 13:00.

Salonul de carte „Polemos” este organizat, sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit, de Editura Militară, în colaborare cu Societatea
Scriitorilor Militari, cu sprijinul Cercului Militar Naţional, al Bibliotecii Militare Naţionale şi al Societăţii Editorilor din România.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Ziua Marinei Române, prin ochii publicului. „Persoanele civile care au luat parte la eveniment au avut un rol foarte important la acest program minunat” (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 1754

Pregătirea marinarilor militari pentru Ziua Marinei Române continuă! (FOTO)

11 Aug 2023 1039

Ziua Marinei Române 2023 Corveta turcească TCG „Kinaliada” participă la eveniment

09 Aug 2023 1058

Ziua Porților Deschise în porturile militare cu ocazia Zilei Marinei Române. Ce nave se pot vizita la Constanța

04 Aug 2023 933

LIVE UPDATE. Ziua Eroilor, marcată la Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 May 2023 1532

UPDATE. Gala Forțelor navale. Este pentru prima data când un ministru participă la un astfel de eveniment (GALERIE FOTO +VIDEO)

11 May 2023 1634

Imagini de la eveniment Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”, scenarii complexe de luptă în Marea Neagră și pe Fluviul Dunărea (FOTO+VIDEO)

20 Mar 2023 1499

De Ziua Armatei României în școli, marinarii militari sunt prezenți în 8 județe. Printre ele, Constanța și Tulcea

13 Oct 2022 1250

Constanța. Trei cărți vor fi lansate în weekend, la Muzeul Național al Marinei Române

01 Apr 2022 1563

LIVE. Exercițiul „Noble Blueprint 21“ Eveniment important în Terminalul Pasagere, din Portul Constanța (galerie foto și video)

28 Oct 2021 2188

Marinarii militari constănțeni, prezenți la Ziua Armatei Române

22 Oct 2021 1751

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale- 124 de ani de existență! Eveniment organizat fără public (galerie foto)

10 Oct 2021 1664

Forțele Navale Române Fregata „Regina Maria” marchează un eveniment important în portul Augusta, Italia

03 Sep 2021 1780

Ziua Marinei Române 2021-programul complet. Ce unitate militară va trage salvele de tun. Cine compune formația navală

15 Aug 2021 4028

Ziua Marinei Române, aniversată la Constanța

12 Aug 2021 1839