Eveniment important pentru comunitatea de greci Astăzi a fost dezvelită plăcuţa de monument istoric de pe Teatrul Elpis din Constanţa

Eftimie Antoniadis, preşedintele comunităţii elene “Elpis” din Constanţa, a dezvelit, astăzi, prima placuţă de monument istoric de pe o clădire grecească de patrimoniu din Constanţa, anume Teatrul Elpis. La eveniment a fost prezent şi viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, dar şi Magdalena Tiţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa.
Acţiunea face parte dintr-o iniţiativă a comunităţii elene din Constanţa, prin care clădirile de patrimoniu care au aparţinut comunităţii de greci şi casele particulare în care au locuit greci vor purta plăcuţe de monument istoric. Este vorba despre Teatrul Elpis, Biserica Elenă Metamorfosis, Casa Manicatide, Vila Şuţu, Casa Theodor Russo, Casa Zafirios Kyriakou şi Casa Constantinidi.
Preşedintele comunităţii elene a declarat că evenimentul este unul îmbucurător pentru grecii din Constanţa. La rândul său, viceprimarul Decebal Făgădău a menţionat că dezvelirea acestei prime plăci este “un moment important în viaţa oraşului, datorită simbolisticii sale”. “Constanţa începe să-şi recapete identitatea. Istoria vine să recreeze spiritul Constanţei”, a afirmat edilul.
Nu în ultimul rând, Mihnea Hagiu, membru al Comitetului Comunităţii Elene, a declarat că Peninsula din Constanţa “este un depozit de istorie”, dar şi că acest demers va fi extins şi asupra altor clădiri de patrimoniu care au avut sau au legătură cu grecii din Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 614

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 466

Competiția de comunicare pentru tineri cercetători, „Games of Science 2024”, la Universitatea Ovidius din Constanța

04 Apr 2024 499

Dezvoltarea urbană durabilă O abordare complexă care face parte din ADN-ul IULIUS, dezvoltatorul de la Iași care vine la malul mării

02 Apr 2024 1034

DGASPC Constanța cumpără servicii de proiectare (DOCUMENT)

29 Mar 2024 499

Semiran Abdurefi, candidatul USR pentru Primăria Mangalia

06 Mar 2024 1386

„Ghișeu unic” la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

15 Feb 2024 680

Calendar-Ortodox 1 februarie. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

01 Feb 2024 848

Jandarmii eroi din Suceava, confruntare cu focul pentru a salva o viață!

22 Jan 2024 550

Întâlnire a miniștrilor de externe ungar și ucrainean pe tema unui summit Zelenski-Orban

11 Jan 2024 584

Astăzi este Ajunul Crăciunului pentru mii de români care sărbătoresc Nașterea Domnului de rit vechi!

06 Jan 2024 866

Bobotează 2024 la Constanța Un tânăr curajos din Alba Iulia a venit până la Constanța pentru a prinde o cruce! Și a reușit! (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1610

Bobotează 2024 la Constanța Cine este unul din curajoșii care a prins crucea de Bobotează și ce va face cu ea (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3242

Campania „Să dăruim copiilor din comunitate” se apropie de final. Încă mai avem o șansă să dăm o mână de ajutor

20 Dec 2023 610

Efracție șocantă în Satu Mare Polițiștii au folosit armamentul din dotare pentru a salva mai multe familii!

19 Dec 2023 839