Eveniment rutier neobișnuit în trafic. Un autoturism a fost avariat. Circulația este îngreunată în zonă

Traficul la ieşirea din Predeal spre Bucureşti se desfăşoară, vineri, îngreunat, pe un singur sens, fiind dirijat de angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale Braşov, în urma unui acccident produs din cauza zăpezii desprinse de pe remorca unui autotren, informează purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes citat de Agerpres.ro

''Bucăţi mari de gheaţă au căzut de pe remorca unui autotren şi au spart parbrizul unui autoturism care circula în spatele lui. Atragem atenţia şoferilor, indiferent de gabaritul autovehicului, să cureţe zăpada de pe maşini înainte de plecare pentru că pericolul de producere a accidentelor este foarte mare, atât din cauza lipsei vizibilităţii, cât şi din cauza zăpezii care se poate desprinde în mers'', afirmă purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.


Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan, conducătorul autoturismului a fost rănit uşor, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital.

''Circulaţia se desfăşoară alternativ până la finalizarea măsurătorilor. S-a întocmit dosar penal pentru vătămarea corporală din culpă. Nepăstrarea distanţei regulamentare în mers este cauza producerii accidentului'', potrivit sursei citate.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 368

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 252

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1789

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 659

A fost activat Planul Roșu de intervenție la Techirghiol, în urma unui accident rutier. Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

27 Mar 2024 765

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5195

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Șoferița implicată în evenimentul rutier face declarații! (VIDEO)

27 Mar 2024 1933

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6229

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 646

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 548

IPJ Constanța Șofer vitezoman, depistat de polițiști fără permis, după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei (VIDEO)

26 Mar 2024 549

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 245

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 253

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2930

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 11

25 Mar 2024 336