Evenimentul „Dobrogea sărbătorește Marea Unire“, la Teatrul Jean Bart din Tulcea (galerie foto)

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, pe scena Teatrul Jean Bart, au avut loc o serie de manifestări artistice sub genericul „Dobrogea sărbătorește Marea Unire“, în cadrul acțiunilor dedicate împlinirii a 140 de ani de la înființarea Diviziei Active Dobrogea.

La evenimentul organizat de Consiliul Județean Tulcea, prin Biblioteca Județeană Panait Cerna, și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“ Filiala Constanța, au participat vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Badea și, în calitate de gazde, managerul bibliotecii tulcene, Ligia Dima și directorul muzeului constanțean, Costin Scurtu.

Programul evenimentului a cuprins momente artistice susținute de Corala „Carpe in Deum“ a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian“, reconstituiri istorico-militare din timpul Primului Război Mondial prezentate de Asociația Culturală „Tomis“, o conferință susținută de prof. univ. dr. Sorin Cristescu, de la Universitatea Hyperion București, pe tema sărbătoririi celor 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă, precum  și o prelegere susținută de pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii, pe tema implicării Bisericii și Armatei în realizarea României Mari.

„Am urmărit împreună astăzi evenimentele organizate în cinstea a 140 de ani de la înființarea Diviziei Active Dobrogea. Suntem în mijlocul unei serii de evenimente ce marchează 140 de ani de la Revenirea Dobrogei la Patria Mamă-România, aniversând în același timp și 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Din punct de vedere istoric, după Războiul de Independență din 1877-1878, prin Tratatele de la San Stefano și Berlin, Dobrogea revenea la Patria – Mamă, România.

Două lucruri sunt primordiale pentru buna organizare a unui teritoriu atunci când îl reiei în stăpânire: Armata și Administrația.

Astfel, la 1 noiembrie 1878, în contextul prefacerilor interne datorate revenirii Dobrogei la Patria Mamă – România, a fost organizată o  marea unitate militară  ce a avut inițial reședința la Tulcea până în anul 1882, când a fost mutată la Constanța, moment în care a primit și numele „Divizia Activă Dobrogea”.

Sub acest nume, divizia a participat la toate campaniile militare ale Armatei Române din secolul XX. Contribuția cu totul specială la succesul unor confruntări de anvergură a desemnat-o drept una dintre marile unități terestre de bază ale Armatei Române.

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești“ este continuatoarea tradițiilor de luptă ale Diviziei Active Dobrogea și suntem bucuroși că putem cinsti istoria acestei unități militare și prin acest spectacol, la doar câteva zile de la Ziua Armatei Române.

Anul Centenarului Marii Uniri trebuie să fie unul de armonie, de consens, de celebrare și afirmare a românismului. Trebuie să ne plecăm capetele în fața memoriei soldaților și a oamenilor de stat care au înfăptuit cel mai important lucru din Istoria României.


La mulți ani România, La mulți ani, tulceni, La mulți ani, constănțeni!“, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Petre Badea.
 
        
Sursa foto:  Consiliul Județean Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Greciei, celebrată la Teatrul Jean Bart din Tulcea

19 Mar 2024 466

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 529

,,Vrăjitorul din Oz” de Frank Baum se joacă la Teatrul Jean Bart Tulcea

07 Mar 2024 389

Spectacolul de comedie neagră,,J&T” de Rick Cleveland se joacă la Teatrul Jean Bart Tulcea

28 Feb 2024 600

Spectacolul ,,Eva Nostra”, pe scena Teatrului Jean Bart Tulcea

22 Feb 2024 548

„Muzicanții din Bremen”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

18 Feb 2024 512

Teatrul ,,Jean Bart" Tulcea pune în scenă spectacolul,,Eva Nostra”

10 Feb 2024 583

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 801

Spectacolul „Caii la fereastră”, de Matei Vișniec, la Teatrul Jean Bart Tulcea

03 Feb 2024 550

Între 6-12 noiembrie Festivalul KINOdiseea va veni la Tulcea

05 Nov 2023 853

Centrul Cultural „Jean Bart” din Tulcea angajează actori, gradul IA

15 Nov 2021 1415

Tulcea Activitățile organizate cu prilejul Zilei Copilului își schimbă locul de desfășurare, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

01 Jun 2021 1727

Gala 100-Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România. A fost prima zi. Cine a primit plachete omagiale şi pentru ce

13 Nov 2018 2971

Ce manifestări vor fi organizate la Tulcea cu ocazia Centenarului şi Zilei Dobrogei

12 Nov 2018 2035

Gala 100 – Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România, 12-13 noiembrie, la Teatrul Jean Bart

05 Nov 2018 3301