29 Oct, 2015 09:53
2186
Ionuț ZAGONEANU
În luna iulie 2009, prin rechizitoriul prin care fosta conducere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a fost deferită instanţei sub acuzaţii de corupţie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis să formeze un nou dosar, separat, prin care să-i ancheteze pe concurenţii care şi-ar fi cumpărat locul în inspectorat.
Mai precis, anchetatorii au hotărât disjungerea dosarului şi continuarea cercetărilor faţă de cele 205 persoane pentru care s-ar fi falsificat lucrările de către fosta conducere a ISU Dobrogea.
Cercetările în cauză pare că au luat sfârşit! Azi, la Tribunalul a ajuns un dosar intrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Bucureşti, care au dispus trimiterea în judecată a lui
Viorel Costache, aparent fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, a lui
Constantin Miroiu, posibil fostul şef al Serviciului Logistic de la ISU „Dobrogea“, precum şi a
Crinei Virgilia Ciochină, care pare să fie fostul contabil şef la ISU Dobrogea.
În cauză au mai fost deferiţi Justiţiei
Vasilica Vasile şi
Viorel Cobzariu.
Până la acest moment nu se ştie dacă DNA a disjuns cauza pentru a-i ancheta sperat pe concurenţii care şi-ar fi cumpărat locul în ISU Dobrogea.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: