EXCLUSIVITATE. Poziţia lui Nicuşor Constantinescu faţă de noile acuzaţii „Prin acest nou abuz sunt blocate şi falimentate toate cluburile sportive constănţene“

 
Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a luat legătura prin intermediul unui SMS cu şeful suspendat al CJC, în legătură cu cel mai recent dosar al DNA, în care astăzi a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu pentru abuz în serviciu (trei infracțiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracțional organizat şi conflict de interese. Nicuşor Constantinescu a transmis poziţia sa prin intermediul unui MMS pe care îl redăm întocmai mai jos. Acesta poate fi văzut şi în imaginea alăturată.

„Sunt noi abuzuri ale Poliției Politice DNA! Sunt minciuni fără probe! Sunt încadrări ilegale penale ale unor Hotărîri de Consiliu Județean C-ta în vigoare! Sunt bazate pe un Raport al C de Conturi Cta, abuziv, contestat de CJ Cta în CONTENCIOS-ADMINISTRATIV, la Trib Cta, proces în curs de soluționare! După finalizarea acestuia ,peste cîteva luni, ani, pot fi acuzații penale, dacă vor fi păgubași; în acest moment nu sunt! Nici Statul Român, nici CJ Cta, nici un cetățean român, nimeni! Întrebarea e de ce sunt arestat la domiciliu dacă dosarul e la instanță, finalizat de Procurorii DNA? Prin acest nou abuz sunt blocate și falimentate toate cluburile sportive constănțene,neplătite de luni de zile, falimentate și muribunde! Nici existența Campioanelor României la Handbal, Volei, Rugby etc nu mai contează ptr dobrogeni, constănțeni, români? CND“.

Citeşte pe ZIUA de Constanţa care sunt acuzaţiile care i se aduc lui Constantinescu şi cine sunt celelalte persoane pe care „le-a tras după el“ în acest dosar.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 801

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1046

Gabriel Mustaţă rămâne judecătorul dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Cererea de recuzare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă

31 May 2023 1192

Judecătorul Gabriel Mustaţă, recuzat de Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

29 May 2023 1904

Decizie „bombă“ în instanță! Mai mulți primari și foști primari din județul Constanța vor fi reaudiați la Tribunal

16 Jan 2023 2786

Se pensionează un fost procuror Anticorupție din Constanța! A cerut condamnarea lui Nicușor Constantinescu

21 Feb 2022 1921

Nicușor Constantinescu l-a recuzat pe judecătorul Lucian Lică! Ce răspuns a primit fostul șef al CJC

09 Feb 2022 2304

Ce judecător a recuzat fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu

17 Dec 2021 2456

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Dosarul terenurilor din Portul Tomis, azi primul termen la Tribunal! Gabriel Mustaţă nu ar fi vrut să judece procesul!

24 Sep 2021 2704

Serviciul Român de Informaţii, așteptat să se pronunțe în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

08 Jul 2021 2398

Zi importantă pentru Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

06 Apr 2021 2405

Procurorul Vasile Abagiu l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu. Cine va judeca dosarul

19 Jan 2021 3539

Oficial de la DNA! Date din noul dosar al lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC

15 Jan 2021 2102

Dosar la DNA Falimentul Clubului de Volei Municipal Tomis Constanta, amânat pentru la anul

24 Dec 2020 1884

Nicușor Constantinescu, procurorii DNA și falimentul Flora

23 Dec 2020 8568