Exercițiu IGSU. Constănţenii nu au sunat la 112. În ce alte judeţe şi când vor mai fi testate sirenele

Astăzi, la Constanţa, a avut exerciţiul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), organizat pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
 
Contactată telefonic de redactorii ZIUA de Constanţa, Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea, a spus că nu s-a primit apeluri la 112 de la cetăţeni speriaţi de sunetul sirenelor.

De menţionat că mâine, 19 aprilie, exercițiul de alarmare se va desfășura în București și în județele Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu și Iași. De asemenea, alarmele vor suna joi, 20 aprilie, în alte judeţele Alba, Harghita, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sălaj și Sibiu, iar în ultima zi a exercițiului, 21 aprilie, sirenele se vor auzi în Arad, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Teleorman, Timiș şi Vâlcea.

Conform IGSU, înștiințarea, avertizarea, pre-alarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.  




Citeşte şi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 201

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 193

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 221

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 478

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 233

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 652

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 259

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 210

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 257

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 317

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 281

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 258

IGSUMisiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 275

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Apr 2024 277

IGSUBilanțul misiunilor

04 Apr 2024 282