Exercițiu pentru stoparea imigrației ilegale la Marea Neagră (galerie foto)

Fenomenul migrației și gestionarea imigrației și integrării refugiaților au devenit unele dintre preocupările constante ale omenirii în ultimii ani. Acesta este motivul pentru care Primăria Municipiului Constanța a sprijinit organizarea Exercițiului combinat cu mijloace de mobilitate navală și aeriană pentru stoparea imigrației ilegale la Marea Neagră, organizat de Ministerul Afacerilor Interne cu sprijinul Administrației Porturilor Maritime Constanța.

Exercițiul se desfășoară în cadrul cursului „Challenges of securing maritime areas for the European Union”, organizat de Colegiul Național de Afaceri Interne sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare, în parteneriat cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Academia Navală „Nicola Vaptsarov” de la Varna și cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă.


Cursul de Securitate Maritimă reprezintă una dintre cele mai înalte forme de instruire existente la nivelul Uniunii Europene a cadrelor statelor membre implicate în realizarea Politicii de Securitate și Apărare Comune orientate pe problema securității maritime.

La exercițiul de astăzi a participat și viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, alături de reprezentanți ai statelor membre UE și ai instituțiilor UE.

„Primăria Municipiului Constanța este partener în cadrul proiectului „Snapshots from the borders – Small towns facing the global challenges of Agenda 2030”, al cărui lider de proiect este municipalitatea din Lampedusa și Linosa, care aduce în prim plan provocările pe care fluxurile migratorii le au asupra orașelor, în special asupra celor aflate la graniță”, transmite Primăria Constanța.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Exercițiu de amploare pe Marea Neagră! Sunt angrenate mai multe forțe MAI (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Jun 2023 1252

Exercițiu militar internațional pe Marea Neagră. O navă suspectă patrula în zona platformelor de gaze și petrol ale României (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 May 2022 1571

ZIUA-n amiaza mare Scafandrii de luptă, despre singurul exercițiu multinațional cu scafandri militari din Marea Neagră

03 Sep 2021 2037

Scafandrii de luptă, invitați la „ZIUA-n amiaza mare“ (galerie foto)

02 Sep 2021 1959

Cooperare internațională Exercițiu naval în zona Insulei Șerpilor și în apele Mării Negre

16 Oct 2019 1844

„Sea Shield 19“, cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, e gata de start. Participă 20 de nave militare

02 Apr 2019 1999

Exercițiu militar internațional pe Marea Neagră. Un dragor maritim românesc intră sub comandă NATO

18 Feb 2019 2128

Riscurile în domeniul militar în regiunea Mării Negre sunt în creştere. MAE din Rusia analizează acţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor lor din cadrul NATO

28 Oct 2018 1748

SARPOL 2018. Exercițiul comun de antrenament pentru căutare şi salvare de vieți omenești în Marea Neagră (galerie foto+video)

05 Jun 2018 2169

Constanța. Misiune explozivă pe Marea Neagră. Scafandri militari au distrus o mină marină din cel de-al doilea război mondial

25 May 2018 4333

Exercițiu militar naval în Marea Neagră. Participă distrugătorul USS Carney și fregata Regele Ferdinand. Despre distrugător. Echipaj și dotare (foto+video)

12 Jan 2018 3466

Exercițiu cu rachete de luptă pe Marea Neagră. Tragerile fac parte din planul de antrenament de luptă

31 Oct 2017 2371

Constanţa. Garda de Coastă a participat la un exerciţiu comun româno-bulgar pe Marea Neagră

19 May 2017 4097

România şi încă trei ţări din NATO fac manevre în Marea Neagră

14 Feb 2017 2263

Mihnea Motoc Rusia desfăşoară în Marea Neagră un exerciţiu cu aplicaţii care n-au fost notificate

26 Aug 2016 2353