Extragerea bonurilor fiscale din Ajunul Crăciunului. Vezi dacă ai câştigat!

Bonurile fiscale în valoare de 426 de lei emise în data de 23 noiembrie au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din Ajunul Crăciunului. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 aprilie - 8 decembrie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, notează Ministerul Finanţelor Publice prin intermediul unui comunicat.
Potrivit MFP, selecţia câştigătorilor este realizată în două etape. Prima etapă a avut loc duminică, 24 decembrie, şi a constat în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depăşeşte o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării celor 100 de câștigători.
Detalii despre a doua etapă de selecție a câștigătorilor în cadrul Loteriei bonurilor fiscale:
În cazul realizării celei de-a doua etape de selecție în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare atribuite bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Și această extragere va fi realizată cu urnele CNLR și va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunțată ulterior.
Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câștigător, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Pentru aflarea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de legislația în vigoare. În procesul de aplicare a pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.
Duminica trecută a mai avut loc o extragere, cea aferentă lunii noiembrie, bonurile fiscale câştigătoare fiind emise în data de 18 noiembrie 2017, cu o valoare de 821 de lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Amendă impresionantă pentru un operator economic în urma unui control desfășurat de polițiști

18 Aug 2022 1848

Ce amenzi au aplicat polițiștii la Tulcea pentru agenții economici care nu au emis bonuri fiscale

08 Mar 2022 1698

Tulcea Acțiune desfășurată de poliția economică. Societăți comerciale, la control. Oamenii legii au aplicat amenzi

17 Nov 2021 3318

Amendă pentru un beach bar din Constanța. Fără autorizație, facturi și bonuri fiscale

07 Jun 2021 2175

Extragerea loteriei bonurilor fiscale. Vezi cine sunt norocoșii

21 Jul 2019 1860

Ați păstrat bonurile fiscale din luna aprilie? O nouă extragere la Loteria Bonurilor Fiscale are loc astăzi

19 May 2019 2297

Ați păstrat bonurile fiscale din luna februarie? Vedeți dacă ați câștigat la Loteria bonurilor fiscale

18 Mar 2019 1881

Ați păstrat bonurile fiscale din luna ianuarie? Vedeți dacă ați câștigat la Loteria bonurilor fiscale

18 Feb 2019 2403

O nouă extragere a bonurilor fiscale. Aţi păstrat bonurile din luna octombrie?

18 Nov 2018 2001

Aţi păstrat bonurile fiscale din luna august? Puteţi fi câştigători la Loteria Bonurilor Fiscale. Duminică are loc o nouă extragere

15 Sep 2018 2548

Loteria bonurilor fiscale. Care este valoarea bonurilor fiscale câştigătoare din luna iulie

19 Aug 2018 2239

Bonurile fiscale emise pe 17 iunie, câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale. Ce valoare trebuie să aibă

22 Jul 2018 1974

Loteria Bonurilor Fiscale. Ministerul Finanţelor Publice, organizează, azi, o nouă extragere

22 Jul 2018 1926

Bonurile fiscale emise în data de 5 mai 2018 au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. Ce valoare trebuie să aibă

17 Jun 2018 1831

Ați păstrat bonurile fiscale din luna mai? O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale programată duminică

15 Jun 2018 2040