Feri Predescu a fost avertizată că va fi dată afară din TVR din motive politice

feri_feri_predescu_01.jpgCorespondentul din Constanța a rămas fără contract de drepturi de autor după șase ani de colaborare cu televiziunea națională.

“Nu vreau să comentez mai mult. Nu este prima lovitură și nici ultima din cariera mea, dar nu am fost doborâtă niciodată“, a declarat ziarista pentru reportervirtual.ro. Ea spune că i-ar fi expirat contractul în decembrie, dar că a continuat să trimită materiale până pe 17 ianuarie. Înainte de expirarea contractului, jurnalista a participat la o selecție ca toți ceilalți angajați ai instituției și a obținut nota 80,40 dintr-un maxim de 100 de puncte. Acum, TVR mai are un singur angajat la Constanța, un cameraman.

Conform mesajului primit de reportervirtual.ro: “O situație incredibilă se desfașoară în aceste zile în TVR. Corespondentul TVR la Constanţa, Feri Predescu a fost anunţată că va fi dată afară din motive politice. Feri este unul dintre cei mai vechi şi mai respectaţi jurnalişti din Constanţa şi poate chiar România. Contractul ei cu TVR nu va mai fi prelungit şi atunci când a întrebat care este motivul i s-a sugerat să-l caute la liderii PSD Constanţa. Este clar ca Feri i-a deranjat pe Mazăre, Constantinescu şi prietenii lor din politica de la malul mării şi singura soluţie pentru a pune capăt investigaţiilor ei jurnalistice era să o concedieze de la TVR".

Sursa: evz.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Taus Eugenia

28 Jun, 2017 16:33

Nu-mi place deloc ceea ce am citit si tind sa-i dau dreptate lui Feri P. Nu cred ca mai marii tvr.lui vor sa o inlature. Este o profesionista! Apoi, iarta-ma Doamne, castiga un proces la CEDO si voi vreti sa-i dati papucii?

fara nume

25 Jan, 2013 12:11

Doamna Feri Predescu este O PROFESIONISTA ,ar avea loc la mari structuri MEDIA internationale.E clar ca cei ce detin puterea au MARE TEMERE,mare de tot de acuratetea ei.

c.neagoe

25 Jan, 2013 05:12

Nu cred ca exista multi ziaristi corecti si departe de politica in tara asta . Sunt insa sigur ca Feri este unul dintre putinii extrem de corecti , totdeauna la fel de obiectiva si foarte departe de politica . Se pare ca in epoca Ponta incep epurarile ziaristilor adevarati. PACAT , dar mai vin alegeri si romanii au inceput sa aiba tinere de minte si mai si gandesc.

Articole asemanatoare

ZIUA-n amiaza mare Doctorul misionar Emil Barbu - „A face bine este ca un drog. Chiar dacă obosești, ești fericit"

09 Jul 2022 3345

Chirurgul Emil Barbu, salvatorul a mii de bolnavi din țări foarte sărace, la „ZIUA-n amiaza mare”

07 Jul 2022 1658

ZIUA-n amiaza mare Crescută de oameni de afaceri și politicieni, soție de academician. Dezvăluirile deputatei Cristina Dumitrache (VIDEO)

02 Jul 2022 2614

Cristina Dumitrache, la ZIUA-n amiaza mare

30 Jun 2022 1545

Editorial Primarul și „dopurile edilitare“

24 Jun 2022 1472

Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Daniel Șandru la ZIUA-n amiaza mare

23 Jun 2022 1930

ZIUA-n amiaza mare Abandonat de partidele din coaliția locală, Vergil Chițac cere sprijinul constănțenilor. „Mi-am scos dopurile din urechi”

18 Jun 2022 6023

Primarul Vergil Chițac la „ZIUA-n amiaza mare”

16 Jun 2022 1912

„ZIUA-n amiaza mare” Oferta lui Mohammad Murad către primarul Vergil Chițac. În ce condiții renunță afaceristul la candidatura pentru primăria Constanța

11 Jun 2022 3198

„ZIUA-n amiaza mare” cu Mohammad Murad

09 Jun 2022 1774

LIVE TEXT Dezbaterea „Istorii regăsite. Recuperarea memoriei deținuților politic ai Canalului Dunăre-Marea Neagră”, la Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

09 Jun 2022 4355

Aurelia Lăpușan despre „Moștenirea” Anei Aslan, la „ZIUA-n amiaza mare”

02 Jun 2022 2712

Alexandru Manda, „tânărul european al României”, la „ZIUA-n amiaza mare”

26 May 2022 2008

ZIUA-n amiaza mare Cristinel Dragomir, despre proasta gestionare a proiectelor Primăriei Constanța - „Trebuie stabilit ce vor oamenii, sunt banii lor”

21 May 2022 2046

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”

19 May 2022 1812