Fiica regretatei Whitney Houston a murit din cauze nenaturale, spun legiștii

 
Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântărețe Whitney Houston, a murit în 2015, la 22 de ani, din cauza intoxicării cu un amestec de droguri și a pneumoniei, precum și a leziunilor creierului provocate de scufundarea în apă. Cel puţin asta au afirmat astăzi medicii legiști din Fulton, statul american Georgia, care au efectuat autopsia.
 

''În mod clar, decesul nu a avut cauze naturale, dar examinarea medicală nu a putut stabili dacă moartea a fost provocată intenționat sau a avut loc accidental'', prin urmare, ''s-a declarat că modul de producere a morții este neclar'', a precizat legistul, citat de Reuters și EFE.

 
Conform autopsiei, tânăra era sub influența unui amestec de marijuana, alcool, morfină și benzodiazepan - substanțe pe care le utiliza ca sedative sau contra anxietății - în ianuarie 2015 când a fost găsită zăcând inconștientă în cada apartamentului din Atlanta în care locuia cu iubitul său, Nick Gordon. Ea a încetat din viață în 26 iulie 2015, după ce a fost menținută mai multe lui în comă indusă.
 
Aceste informații au fost difuzate astăzi, după ce un judecător al tribunalului din Fulton a acceptat să fie dezvăluit rezultatul autopsiei, care era sigilat din septembrie 2015, când un alt tribunal decisese că difuzarea acestui material ar putea constitui un pericol pentru martori și ar compromite ancheta în curs referitoare la moartea tinerei.
 
Bobbi Kristina a fost singurul copil al cuplului format din cântărețul Bobby Brown și Whitney Houston, interpreta care a murit la 48 de ani, în 2012, înecată în baia unui hotel din Beverly Hills, așa cum s-a întâmplat la puțin timp după aceea și cu propria ei fiică.
 
Membrii familiei Brown l-au acuzat pe Nick Gordon de abuz fizic și de retragerea neautorizată de bani din contul bancar al lui tinerei pe când ea era deja în comă și au cerut să li se plătească daune de 10 milioane de dolari.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Moartea fiicei lui Whitney Houston Iubitul lui Bobbi Kristina, acuzat de omor

08 Aug 2015 2306

Celebrităţile și-au luat adio de la Bobbi Kristina

27 Jul 2015 2742

Fiica lui Whitney Houston a murit la 22 de ani

27 Jul 2015 2293

Bobbi Kristina Brown, deconectată de la aparatul de ventilaţie asistată

20 Feb 2015 2779

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, se simte mai bine

12 Feb 2015 2062

Cazul fiicei lui Whitney Huston, în atenția polițiștilor. Iubitul ar fi bătut-o

08 Feb 2015 2190

Istoria tinde să se repete Fiica lui Whitney Houston, găsită fără semne vitale în cadă

31 Jan 2015 2232