Flacăra de la sonda Moftinu Mare a fost stinsă în a 18-a zi. Ce li s-a spus localnicilor

Aseară a avut loc o nouă întâlnire cu cetățenii din comuna Moftinu Mare. Inspectorul General al IGSU și președintele companiei canadiene, care deține în concesiune perimetrul pe care se află sonda Moftinu 1001, au prezentat comunității operațiunile desfășurate până în prezent, au explicat strategia care urmează să fie adoptată în vederea închiderii sondei și au readus asigurări privind siguranța cetățenilor, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ISU Satu Mare.

Pe parcursul întâlnirii s-a explicat faptul că în prezent, flacăra este stinsă, din cauza volumului mare de apă care este eliminată din pământ și că zona este atent monitorizata, facandu-se măsurători specifice privind emisiile de gaz, iar în momentul în care se va depista o emisie de gaze, se va recurge la reaprinderea flăcării de către personalul prezent la fața locului.

Pe amplasamentul sondei de gaz, misiunea de intervenție a intrat în linie dreaptă.

A fost eliberat întregul perimetru de materialele care împiedicau accesul forțelor de intervenție și a fost extrasă din focar suprastructura metalică, astfel încât să fie asigurat accesul la capul sondei. Aceste condiții fiind create, echipa de sondori a evaluat situația în vederea stabilirii strategiei de captare eficientă și sigure a gazului.

Pe parcursul celei de-a optsprezecea zi de la izbucnirea incendiului, cu ajutorul echipamentelor speciale aduse pe amplasament, sub protecția oferită de pompierii millitari, s-a reușit tăierea capului sondei, în vederea înlocuirii acestuia cu altul nou.

După finalizarea acestei operațiuni, se va putea trece la acțiunea de închidere a sondei.

Sursa foto; Facebook/ISU Satu Mare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier cu două victime pe DN19. Implicate două autoturisme

02 Dec 2019 1386

Maşină de poliţie implicată într-un accident rutier. Cinci persoane, printre care şi un poliţist, rănite

21 Jun 2018 1387

Pericol de explozie într-o localitate din Satu Mare. O sondă de gaze a fost cuprinsă de flăcări (galerie foto-video)

18 Dec 2017 1920