UPDATE Flagrant la Constanţa. Administratorul unei societăţi a încercat să ofere mită unui poliţist

Ieri, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, l-au prins în flagrant pe administratorul unei societăţi de transport marfă în timp ce oferea, cu titlu de mită, suma de 1.000 de lei unui polițist.
 
Polițistul, ieri, împreună cu un coleg, la o poartă de acces în port, a efectuat un control asupra unui autocamion aparţinând unei societăţi comerciale de transport marfă. Cu această ocazie, în cabină, a fost identificată cantitatea de 250 de tricouri ambalate, marfă ce fusese sustrasă din containerul transportat. Ca urmare, conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Ulterior, administratorul societăţii de transport în cauză s-a deplasat la biroul polițistului, promiţându-i, iniţial, suma de 500 de lei, pentru a nu lua măsurile legale împotriva angajatului său. Poliţistul a formulat denunţ la SJA Constanţa, iar ofiţerii DGA au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Apoi, s-a organizat acţiunea de prindere în flagrant, administratorul în cauză fiind surprins în timp ce oferea ofițerului suma de 1.000 de lei, pentru a nu-i întocmi dosar penal angajatului său.

UPDATE: Potrivit unor surse, Mihai Cojocariu, administratorul societății Agem International Trans SRL, este cel care ar fi încercat să ofere bani unui poliţist. Mihai Cojocariu este reţinut.

Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 421

Tată și fiu, reținuți după ce au încercat să mituiască doi polițiști

04 Apr 2024 503

Polițiști de la Rutieră au refuzat mită de 100 de euro! Un șofer din Satu Mare, condamnat pentru dare de mită

01 Apr 2024 800

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 474

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 751

Adăscăliței Monica Delia, managerul Spitalului Mavromati din Botoșani, reținută de DNA!

20 Mar 2024 518

Flagrant! Autopsier prins când primea 600 de lei pentru cosmetizarea și îmbălsămarea unei persoane decedate

08 Mar 2024 835

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 1033

Borș Ioan, șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA!

16 Feb 2024 598

Directorul SLDP REISER SA Bârlad, cercetat pentru mită, a fost reținut pentru 30 de zile

26 Jan 2024 650

Șofer din Brașov, cercetat de DGA pentru dare de mită

26 Jan 2024 719

DGA Dare de mită sesizată de un polițist la Call-center anticorupție!

22 Jan 2024 678

Denunțul formulat de un agent de poliție de frontieră Persoană cercetată pentru dare de mită și trafic de migranți

15 Jan 2024 954

„Uită-te în ochii mei albaștri că totul o să fie bine!“ Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, explică de ce a fost trimis în judecată Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1572

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1299