Stiri calde

Florian Walter a fost găsit de Interpol!

 
Florian Walter a fost găsit de Interpol și urmează să fie extrădat. Tribunalul Prahova a admis astăzi cererea formulată de Biroul Naţional Interpol privind extrădarea omului de afaceri, dat în urmărire internaţională după ce a fugit din țară. Prin urmare, patronul companiei de salubrizare Romprest va fi adus în țară pentru a fi arestat preventiv în dosarul în care este suspectat de procurori că ar fi liderul unei grupări specializate în evaziune fiscală. Omul de afaceri Florian Walter, dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din ţară cu zece zile înainte de începerea anchetei. Potrivit unor surse judiciare, Walter ar fi părăsit ţara la sfârşitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco. Potrivit altor surse, el ar fi ajuns în Cuba.
„În baza art. 66 din Legea nr. 302/2004 rep. privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol prin adresa nr. 1757667/GEL/INS din data de 03.06.2015 şi, în consecinţă: Constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 18-35 din Legea nr. 302/2004 rep. privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru solicitarea extrădării inculpatului WALTER FLORIAN, în vederea punerii în executare a MANDATULUI DE ARESTARE PREVENTIVĂ nr. 194/UP emis la data de 15.05.2015 de Tribunalul Prahova în baza încheierii nr. 219/15.05.2015 pronunțată în dosarul nr. 2907/105/2015. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia", se arată în decizia Tribunalului Prahova.
Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.
Tribunalul Prahova a decis în acest dosar, în 8 mai, arestarea a 15 persoane. Aceştia au contestat decizia, însă în 11 mai Curtea de Apel Ploieşti a menţinut decizia Tribunalului Prahova, astfel că au rămas în arest.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale. Anchetatorii au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la "un eşalon patru". Unele dintre firmele implicate în lanţul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră, şi de soţia acestuia, Cristina Capră.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avarie RAJA în Medgidia. Mai mulţi abonaţi rămân fără apă

21 Aug 2019 635

Omul de afaceri Florian Walter, fost acţionar la Dinamo, s-a stins din viaţă

20 May 2019 768

Un om de afaceri cunoscut, fost patron al unor echipe de fotbal din România, internat în stare critică în spital

16 May 2019 4345

Atenţie şoferi! Trafic restricţionat pe strada Decebal din Constanţa

13 Mar 2019 547

UPDATE. Trafic blocat pe strada Walter Mărăcineanu, din municipiul Constanța. De ce a fost luată această decizie

27 Feb 2019 519

Accident rutier în Medgidia, județul Constanța. O pasageră, rănită

15 Feb 2019 774

DNA angajează! Trebuie să ai minim opt clase

02 Nov 2018 6309

Avarie RAJA în Medgidia. Ce străzi sunt afectate

26 Sep 2018 495

Tragedie în Italia. O porțiune de circa 100 de metri a podului de pe autostrada A10 din Genova s-a prăbușit. Sunt mai multe victime

14 Aug 2018 1397

Din prietenie pentru poporul elen. Walter Ghicolescu a compus "Grecia nu crede în cenușă"! (video)

29 Jul 2018 1803

DNA anunță declanșarea unei proceduri importante

24 Jun 2018 918

O nouă societate a fost înființată recent la Constanța. Ce domeniu de activitate are și cine este fondatorul

19 Feb 2018 1052

Informații incredibile din stenograme ale DNA. Crin Antonescu ar fi fost șantajat. Cum a reacționat fostul lider PNL

18 Feb 2018 1248

Un cunoscut afacerist a fost audiat ieri în dosarul în care Radu Mazăre a fost arestat în lipsă

24 Jan 2018 1990

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, azi, la sediul DNA Ploiești

08 Dec 2017 693