Forbes 40 cele mai bune orașe-ediția 2016. Unde este Constanța. Top 10 firme din județ

Topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România a ajuns la a patra ediție. Metodologia prin care au fost departajate orașele; s-au luat în calcul zece criterii (Produsul Intern Brut pe județ, PIB-ul pe cap de locuitor, societățile comerciale cu capital străin, câștigul salarial, șomajul, numărul întreprinderilor active, infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, stocul de locuințe, unitățile de învățământ). Datele statistice necesare au ca surse Institutul Național de Statistică,Comisia Națională de Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și portalul listafirme.ro.

Potrivit forbes.ro spre deosebire de anii trecuți, s-a luat în calcul și situația creată de problemele cu legea pe care le au mai mulți primari ai orașelor analizate. Premisa de la care am plecat în acordarea unei penalități de 10% din punctajul final pentru orașele ai căror edili au fost reținuți pentru fapte nelegale este că nu poate exista un mediu de afaceri cu adevărat sănătos în zonele în care conducătorii administrației locale sunt corupți.
 
Totodată, pentru a radiografia și mai fidel economiile locale, am întocmit, pentru fiecare județ în parte, un top 10 al celor mai relevante companii. Metodologia este aceeași pe care am folosit-o în cazul topului Forbes 500 cele mai importante companii din România: am luat în considerare cifra de afaceri, profitul net, numărul de angajați și nivelul capitalurilor proprii.

Din acest Top 40 noi am extras doar primele 10 orașe.
Locul 1: Timișoara
Locul 2: Cluj-Napoca
Locul 3: București
Locul 4: Oradea
Locul 5: Constanța
Locul 6: Brașov
Locul 7: Arad
Locul 8: Ploiești
Locul 9: Pitești
Locul 10: Iași

 
Ce s-a întâmplat la Constanța
Arestarea primarului Radu Mazăre a fost cel mai important eveniment al anului trecut în Constanța. A afectat el cu adevărat mediul de business local?, se întreabă Forbes.

Anul 2015 a adus un eveniment care nu părea a fi posibil să se întâmple vreodată: decăderea lui Radu Mazăre, controversatul primar al Constanței. Ziua de 2 aprilie 2015 a adus vestea: primarul Radu Mazăre a fost arestat sub acuzația de luare de mită de ordinul milioanelor de euro pentru a emite documentații de urbanism dezvoltatorilor unor malluri și pentru a acorda un contract de salubrizare unei companii. În mai, edilul a demisionat din funcție, atribuțiile sale fiind preluate de viceprimarul Decebal Făgădău, iar la sfârșitul lunii iunie a fost eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu.
Este încă neclar dacă aceste schimbări au afectat în vreun fel mediul de afaceri local, însă un lucru rămâne neschimbat față de ediția din 2015 a topului Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri: principalele domenii economice rămân activitatea portuară, rafinarea petrolului și turismul
 
Topul celor mai valoroase companii din județ
1. ROMPETROL RAFINARE
2. GRUP SERVICII PETROLIERE
3. ENEL DISTRIBUŢIE DOBROGEA
4. AMEROPA GRAINS
5. RAJA
6. APM CONSTANŢA
7. RAJDP CONSTANȚA
8. OIL TERMINAL
9. ȘANTIERUL NAVAL CONSTANTA
10. CHIMPEX.
Sursa text: forbes.ro

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

daniel alexandru

27 Oct, 2016 16:33

an constructi si splatorie auto si drumuri

Articole asemanatoare

Ucraina a primit peste 38 de miliarde de euro (42 miliarde de dolari) ajutor internaţional în 2023

27 Dec 2023 877

A murit Silvio Berlusconi!

12 Jun 2023 1417

Numărul femeilor din industria de Esports este tot mai mare

28 Feb 2023 1520

Messi, desemnat de Forbes sportivul cu cele mai mari câştiguri în ultimul an. Lista sportivilor de pe primele locuri

12 May 2022 1405

Atac cibernetic care a paralizat site-urile mai multor media ruse revendicat de gruparea de hackeri „Anonymous“

28 Feb 2022 1364

Un singur oraş din România a fost nominalizat pentru cea mai bună destinaţie europeană turistică în 2022

07 Feb 2022 1803

Știați că….? Interpreta hit-ului „Waiting for tonight“, mentor în cadrul emisiunii American Idol, la ceas aniversar (video)

24 Jul 2021 1520

Știați că….? La această dată s-a născut un artist celebru. A câștigat trei Premii Globul de Aur

03 Jul 2021 1182

Știați că...? Frumoasa actriță Angelina Jolie împlinește astăzi 46 de ani

04 Jun 2021 1300

22 noiembrie 2005 - Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei

22 Nov 2020 1606

Simona Halep, pe locul patru în lume în topul celor mai bine plătite sportive

19 Aug 2020 2549

Simona Halep, în Topul Forbes 2019. Ce sumă a câștigat fostul lider WTA după Australian Open, Doha și Dubai

26 Feb 2019 2069

Știați că.... Rapperul Jay-Z împlinește astăzi 49 de ani

04 Dec 2018 1453

Un cunoscut actor American împlinește 56 de ani. Cu ce rol a devenit celebru

03 Jul 2018 1662

Angela Merkel, desemnată cea mai puternică femeie din lume pentru al șaptelea an consecutiv

03 Nov 2017 2232