Fost consilier al ministrului Transporturilor, urmărit penal într-un dosar ce vizează lucrări de reabilitare pe tronsoane de cale ferată de pe ruta București – Constanța

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de următorii  inculpați:
 
SZECHELY MIHAELA VASILICA, consilier al ministrului Transporturilor în perioada 10 iulie 2012 – 21 decembrie 2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la spălare de bani
 
FAVINO ROBERTO PASQUALE, soțul persoanei anterior menționate, asociat în cadrul firmei TEAM DELTA PROIECT, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la spălare de bani
  
MOCANU ALEXANDRA, administrator al firmei TEAM DELTA PROIECT, pentru săvârșirea infracțiunii de  spălare de bani
 
Controlul judiciar impune celor 3 inculpați o serie de obligații, între care și aceea de a nu părăsi țara decât cu încuviințarea procurorului și de a nu comunica direct sau indirect cu anumite persoane menționate în conținutul ordonanței
 
În aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana juridică TEAM DELTA PROIECT, pentru săvârșirea infracțiunii de  spălare de bani

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, prezenta cauză are ca obiect împrejurările și destinația unor comisioane de peste 2 milioane de euro încasate  în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta București – Constanța, fiind finanțate în proporție de 75 % din fonduri europene și 25 % din bugetul de stat.

În contul lucrărilor efectuate, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR (Compania de Căi Ferate), suma de 15 milioane euro, plăți restante la nivelul lunii mai 2012.

Potrivit DNA, în ordonanțele procurorilor de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2012,  în exercitarea atribuțiilor de consilier al ministrului Transporturilor, inculpata Szechely Mihaela Vasilica a pretins sume de bani de la un reprezentant al companiei de construcții, iar în perioada 2012 –2015 a primit, prin intermediul firmei TEAM DELTA PROIECT pe care o controla, suma de 9.410.375,7 lei.


În schimbul banilor, consilierul a promis că, datorită influenței pe care o are asupra funcționarilor din Ministerul Transporturilor (influență rezultată din calitatea sa de consilier personal al ministrului transporturilor), îi va determina  să facă demersurile necesare astfel încât ministerul să aloce CFR SA  banii datorați companiei.

O parte din comisionul încasat, respectiv suma de 1.011.550 euro, a fost transferată în contul unor firme belgiene de consultanță, după care a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate prestate în cadrul campaniei electorale ocazionate de alegerile parlamentare din anul 2012.
 
Ceilalți doi coinculpați au participat la activitățile infracționale, în sensul în care Favino Roberto Pasquale a intermediat discuțiile dintre consilier și reprezentantul companiei de construcții, cu privire la condițiile și la modul de plată a comisioanelor, iar Mocanu Alexandra, care a preluat de la Szechely Mihaela Vasilica administrarea firmei TEAM DELTA PROIECT (prin care s-au plătit comisioanele) după ce aceasta din urmă a devenit consilier al ministrului Transporturilor, a dispus transferul sumei de 1.011.550 euro în conturile firmelor belgiene, cunoscând că suma provine din săvârșirea unei infracțiuni.

„Prezentul dosar s-a constituit ca urmare a unei cereri de asistență juridică formulată de autoritățile belgiene, iar  ancheta se desfășoară în cadrul unei echipe comune de investigații (Joint Investigative Team), instrument de cooperare judiciară internațională în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, din care fac parte DNA și autorități de aplicare a legii din Belgia. Investigația a  fost realizată cu sprijinul OLAF și al Eurojust.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis procurorii DNA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 279

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 883

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 689

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1310

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 667

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 747

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 745

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1343

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 814

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 738

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1456

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 939

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 911

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 445