Fost director în ANAF, suspect în dosarul lui Blejnar, dispărut fără urmă

Dan Stroe, un fost director în ANAF, subaltern al lui Sorin Blejnar în perioada în care acesta era preşedintele ANAF, suspect în dosarul de trafic de influenţă instrumentat de DNA Ploieşti, nu a fost găsit de procurori pentru a fi audiat. În faţa completului de la Tribunalul Prahova, în cadrul şedinţei în care s-a decis arestarea sa preventivă, Sorin Blejnar a susţinut că nu s-a putut dovedi influenţa sa asupra subalternului şi că acesta ar fi putut acţiona singur. Numele lui Stroe apare şi în dosarul clanului ”Butoane”, procurorii spunând că acesta i-ar fi protejat pe interlopi.

Citește și Sorin Blejnar neagă săvârșirea faptelor de care îl acuză DNA

 
Sorin Blejnar nu este singurul suspect din dosarul de trafic de influenţă în care procurorii DNA Ploieşti cercetează modalitatea de atribuire a două contracte de informatizare în valoare de 15 milioane de euro, al căror beneficiar a fost ANAF, contracte din care fostul preşedinte al instituţiei ar fi primit 20 la sută. Conform motivării arestării preventive a lui Blejnar, în dosar mai există un suspect, pentru care procurorii nu au cerut arestarea preventivă întrucât acesta nu a putut fi găsit până în momentul în care Blejnar a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare, potrivit news.ro.
 
Surse judiciare au declarat că suspectul care nu a fost găsit de către anchetatori, la începutul acestei săptămâni, pentru a fi dus la audieri, este Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în perioada în care ANAF era condusă de Sorin Blejnar. Stroe este cel prin care, conform anchetatorilor, Blejnar ar fi intrat în legătură cu reprezentantul companiei de la care a primit mită trei milioane de euro.
 
”Conform acuzaţiilor prezentate de către organul de urmărire penală, în anul 2011, suspectul S.D., în calitate de director al Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale R. SRL Bucureşti, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi anume în schimbul încheierii unor contracte de furnizare produse şi servicii IT, urmare derulării a două proceduri de achiziţie organizate de respectiva instituţie publică, un procent de 20% din valoarea acelor contracte, respectiv nr. 1106240/20.10.2011 şi nr. 1106398/28.10.2011 pe care le-a şi semnat, şi a primit astfel, pentru sine şi pentru inculpatul S.B., în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, suma totală de 13.172.520 lei, transferată de societatea R. SRL Bucureşti (subcontractorul societăţilor câştigătoare) în contul unei societăţi cu comportament tip "fantomă” controlată de suspect - societatea I. D. SRL Bucureşti, în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme”, se arată în motiovarea arestării preventive a lui Blejnar.
 
Acelaşi document face, de asemenea, referire la faptul că între Dan Stroe şi şeful său de la acea vreme Sorin Blejnar ar fi existat mai mult decât relaţii profeionale, ”între cei doi existînd şi o anume relaţie în afara raporturilor de serviciu (după cum chiar inculpatul B.S. a recunoscut)”.
 
Totodată, sursa citată precizează că, în faţa completului de judecată de la Tribunalul Prahova, Sorin Blejnar a încercat să se apere spunând că nu există dovada conform căreia el l-a influenţat pe Dan Stroe să acţioneze în favoarea unei anumite firme şi că acesta ar fi putut acţiona singur.
 
”Judecătorul de drepturi şi libertăţi va respinge apărarea inculpatului, în sensul că infracţiunea de care este acuzat inculpatul nu ar îndeplini elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă întrucît nu s-a putut dovedi care era influenţa inculpatului B.S. asupra suspectului S.D. iar din modalitatea în care suspectul S.D. a săvârşit infracţiunea de luare de mită ar rezulta faptul că acesta a acţionat în mod independent, nefiind astfel nevoie de intervenţiile inculpatului B.S.. Infracţiunea de trafic de influenţă s-a realizat în modalitatea acceptării promisiunii de a primi un comision în valoare de 20% din valoarea contractului, iar suspectul S.D. era subordonat în mod direct inculpatului B.S.” se mai arată în motivarea arestării preventive a lui Sorin Blejnar.
 
Conform aceleiaşi surse, Dan Stroe, prin prisma funcţiei deţinute şi a atribuţiilor de serviciu, urma să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor de informatizare a ANAF.
 
Acesta nu este primul dosar penal în care apare numele fostului director din ANAF. În anul 2012, numele lui Stroe a apărut într-un dosar în care procurorii DIICOT cercetau fapte de evaziune fiscală comise de către membrii clanului interlop ”Butoane”, ai cărui membri sunt suspectaţi că au derulat operaţiuni de import sau achiziţii/livrări intracomunitare de bunuri, fără a înregistra în documentele contabile operaţiunile realizate, dar şi că au înregistrat operaţiuni nereale, în scopul obţinerii rambursării ilegale de TVA.

 
Un alt caz de dispariţie al unei persoane apropiate lui Sorin Blejnar este cel al fostului şef de cabinet al acestuia, Codruţ Marta. Dispariţia lui Marta a fost declarată pe 25 mai 2012, de către a doua soţie a acestuia, Andreea Marta. Ea a precizat că şi-a văzut ultima dată soţul pe 21 mai 2012.
 

În luna martie a acestui an, prima soţie a lui Codruţ Marta, Raluca Merfu, a cerut declararea judecătorească a morţii fostului soţ, dispărut de aproape patru ani, deoarece dorea să vândă un apartament cumpărat împreună cu acesta.
 
Numele lui Codruţ Marta a fost vehiculat în mai multe dosare de evaziune fiscală, fiind cercetat alături de fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnar şi de alte persoane cu funcţii de conducere în autorităţi de control ale statului. În legătură cu dispariţia lui au fost audiate mai multe persoane, cunoscuţi şi apropiaţi ai acestuia, printre care şi Sorin Blejnar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, va administra Tetacons SRL pentru următorii 20 de ani

02 Feb 2022 2627

Condamnat în Dosarul „Motorina“ Radu Nemeş poate fi eliberat condiționat. Intervine DNA Constanța

17 Jan 2022 2930

Sorin Blejnar, fost șef ANAF, eliberat condiționat. A fost condamnat pentru corupție

15 Oct 2021 2072

Toader Buzarbici Filipescu, din Mangalia, socrul fostului șef al ANAF, a preluat Ladise International Consulting SRL

10 Aug 2021 2435

Opt ani de închisoare pentru un afacerist din Constanța. A fost cercetat într-unul dintre cele mai cunoscute dosare penale din România

27 Feb 2021 6114

DNA. Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar şi alţi inculpaţi, trimişi în judecată pentru luare de mită

22 Aug 2019 2251

Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar condamnat definitiv la cinci ani de închisoare

07 May 2019 2145

Sorin Blejnar şi fostul şef al SIPI Constanţa, achitaţi în dosarul „Motorina“. Radu Nemeş, condamnat

16 Apr 2019 3580

Sorin Blejnar, achitat în dosarul "Motorina". Decizia ÎCCJ este definitivă

15 Apr 2019 1994

Instanţa supremă a finalizat dezbaterile în dosarul ''Motorina''. Printre cei judecați în dosar este și fostul şef al DGIPI Constanţa

27 Mar 2019 2034

Un procuror de la DIICOT şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general al României

27 Mar 2019 1917

Dosarul Motorina a primit un nou termen. DNA acuză un prejudiciu de aproximativ 56 de milioane de euro

04 Feb 2019 2789

Dosarul Motorina, redeschis azi la Înalta Curte

17 Dec 2018 2660

Dosarul Motorina, amânat pentru decembrie

29 Nov 2018 2727

Trei judecători de la Înalta Curte analizează azi dosarul „Motorina“. DNA acuză - prejudiciu de zeci de milioane de euro

07 Aug 2018 2770