Fostul director al CNADNR trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DEBUCEAN DORIN GAVRIL, aflat în stare de detenţie, la data faptei director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) S.A. București pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, inculpatul Debucean Dorin Gavril, în calitate de director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) S.A. București, cu încălcarea prevederilor legale, a semnat două contracte de asistență juridică, având ca obiect prestarea de servicii de asistență juridică pentru cauze strict determinate și un onorariu și alte cheltuieli stabilite ca plată lunară, pe întreaga perioadă de desfășurare a proceselor.

Cele două documente au fost semnate de inculpat în cursul anului 2008, fără să aibă aprobarea Consiliului de Administrație sau a vreunei structuri de specialitate din cadrul C.N.A.D.N.R.. Mai mult, nu era prevăzută posibilitatea de reziliere unilaterală a acestor contracte.

Ca urmare a încheierii abuzive a celor două contracte, C.N.A.D.N.R. S.A. a suferit o pagubă totală de 8.761.387 lei (rezultată prin executarea silită a celor două contracte).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
 
Amintim că, anterior, inculpatul Debucean Dorin Gavril a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție (comunicat nr. 297/VIII/3 din 27 aprilie 2012), fiind condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
 

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis procurorii DNA. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restricții pentru șoferii pe TIR Sunt vizate vehiculele mai mari de 7,5 tone! Iată traseele afectate

30 Jun 2023 1097

​CNAIR angajează. Ești interesat?

06 Jun 2023 2438

Falimentul Shapir Structures SRL, administrată de Avraham Morgenstern, amânat pentru martie 2021

01 Dec 2020 2964

CNAIR Drumuri naționale din Brăila și Tulcea, închise

05 Feb 2020 3225

CNAIR avertizează Atenție de unde vă cumpărați rovinieta!

10 Dec 2019 2242

Marţi, pentru 17 ore, trafic îngreunat în vama Giurgiu – Ruse

28 Jul 2019 2574

Sorin Scarlat este noul director general al CNAIR

10 Jul 2019 2868

Se apropie minivacanța de Paște și 1 Mai. Cum pot fi achitate rovinieta și taxa de trecere a podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă

24 Apr 2019 1899

Angajaţi ai CNADNR acuzaţi de abuz în serviciu. Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen

30 Jan 2019 1705

Trei angajaţi ai CNADNR acuzaţi de abuz în serviciu, achitaţi

21 Dec 2018 1837

Restricția de tonaj pe DN 38, Agigea – Negru Vodă (Vamă) a fost ridicată

29 Nov 2018 2027

Atenţie şoferi! Transport agabaritic pe ruta Constanţa-Tulcea

29 Oct 2018 2334

Directorul general al CNAIR renunță la prelungirea mandatului

07 May 2018 2925

Omul de afaceri Nelu Iordache a ajuns la DNA

25 Apr 2018 2332

CNADNR anunță posibilă funcționare îngreunată a serviciului de emitere rovinietă și a tarifului de trecere a podurilor Fetești-Cernavodă

24 Apr 2018 1748