Funcționar în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, trimis în judecată de procurorii DNA Constanța. Ce acuzații i se aduc

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului HRISTOVICI RADU IOAN, la data faptelor funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
    
Potrivit procurorilor DNA Constanța, în datele de 5mai, respectiv 12 mai 2018, inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menționată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri.
      

„Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale. În cauză a fost dispusă poprirea asiguratorie a veniturilor salariale realizate de inculpat, în limita sumei de 5.500 lei” - au transmis procurorii DNA Constanța

 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 

„În cauză, în prezența avocaților, inculpații NASREDDIN ASWAD și NAIM JABANOU au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
       - 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită” - au mai transmis procurorii DNA.

 
       Dosarele de urmărire penală privind pe cei doi inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Constanța.
 

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au mai transmis procurorii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 702

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 346

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 629

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 414

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 893

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 706

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 536

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1397

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 677

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 765

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 748

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1350

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 823

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 756

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1479