Gala anuală de balet, pe scena Casei de Cultură din Constanţa


Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, ora 18.00, la Casa de Cultură Constanța, va avea loc “GALA ANUALĂ DE BALET” Ediția a IX-a a Școlii “Elisabeth Pândichi - Lux”.

Școala de Balet “Elisabeth Pândichi-Lux” vine si de această dată, cum face în fiecare an, cu un spectacol de dans, colorat, inspirat și original, marca “Betty”, cum ii spun copiii maestrei a carei nume il poarta denumirea scolii.

Veți putea urmari: “Dansul Bebelușului” din baletul Zâna Păpușilor, “Dansul Copiilor” din baletul Spărgătorul de Nuci, variație din Esmeralda, fragmente din baletul “Corsarul”, variații din “Paquita” și “Don Quijote”, acestea fiind numai câteva din dansurile susținute de elevii Școlii. Spectacolul va conține 2 părți: prima clasică, a 2-a modernă.

Printre micii talentați se află Diana Ionescu și Ioana Crețu, doua balerine care, deși au vârste fragede, au participat la numeroase competiții naționale si international, obținând premii demne de toată lauda.

Și pentru că dansul se poate practica la orice vârstă, “Grupa de Mămici” va surprinde publicul cu două dansuri surpriză: unul vă va duce în lumea magică a celor 1001 de nopți, iar al 2-lea, plin de dinamism și forță, vă va face să dansați stand pe scaun.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi balerini ai Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vor participa la Gala extraordinară de balet

23 Mar 2024 554

Teatrul „Oleg Danovski” Constanța și-a deschis Stagiunea 2023 – 2024. Publicul este așteptat la poemul vocal – coregrafic „Amor Caliente”

07 Oct 2023 816

Debutul Stagiunii 2023 - 2024 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski". Ce spectacole sunt pregătite

04 Oct 2023 1012

Gala Opera + este găzduită de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. Evenimentul îmbină baletul și opera

10 May 2023 1382

Spectacol în aer liber și lansare de carte în acest weekend la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

06 May 2023 3461

„Gala mărțișorului – gala tenorilor”! Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski ne invită la concert

04 Mar 2023 1173

Spectacol de balet și operă în acest weekend la Teatrul Național „Oleg Danovski” Constanța

11 Feb 2023 1172

Gala caritabilă Lions, 30 de ani de activitate în comunitatea de la malul mării

11 Oct 2022 1024

Constanța culturală Festivalul de dans „Stelele Aurii” își premiază, la Constanța, cei mai buni participanți (galerie foto)

26 May 2022 2787

Constanța Programul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” în această săptămână

22 Feb 2022 2938

UPDATE Teatrul „Oleg Danovski” Concertul simfonic din această seară a fost reprogramat pentru luna martie

26 Feb 2021 3871

Artiștii constănțeni se întorc pe scenă. La Teatrul „Oleg Danovski”, chiar din această seară

05 Feb 2021 4126

Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” Agenda de spectacole a lunii octombrie

02 Oct 2020 12343

Seară de gală la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski, în onoarea celor mai talentați tineri pianiști

31 Oct 2019 2612

Are loc Gala Premiilor Finaliştilor din cadrul Concursului Internațional al Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski"

21 Aug 2019 1638