Galați. Tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălarea banilor, reținut de polițiștii


 
La data de 26 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul Investigații Criminale au efectuat o percheziție la domiciliul unui tânăr de 24 ani, din municipiul Galați, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălarea banilor.
 
În perioada 2015-2016, bărbatul ar fi determinat o tânără în vârstă de 25 ani, să practice prostituția în diferite țări europene precum Austria, Elveția, Germania, sumele de bani obținute în acest mod, fiind însușite de acesta. În aceeași perioadă, persoana bănuită ar fi achiziționat din acești bani mai multe autoturisme, atât pe numele său, cât și pe cele ale membrilor familiei sale.
 
Cu ocazia percheziției domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, telefoane mobile, un laptop, precum și un autoturism de lux.
 
În baza unui mandat de aducere, tânărul a fost condus la sediul poliției, fiind reținut pentru 24 de ore.
 
În fața organelor judiciare, acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați dispunând față de el măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Județul Constanța Mamă a 3 copii, bătută cu un lemn și un cablu de concubin și obligată să se prostitueze! Suspectul, reținut de polițiști (VIDEO)

28 Feb 2024 1221

IPJ BacăuPercheziții domiciliare în județele Bacău și Brașov și 3 persoane reținute de polițiști pentru proxenetism

21 Feb 2024 404

Metoda Loverboy, face victime! Tinere recrutare și obligate să se prostitueze în hoteluri din Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1080

Prejudiciu de un milion de euro în cazul unei grupări cercetate pentru proxenetism şi spălarea banilor (VIDEO)

18 Jan 2024 741

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 629

Descinderi ale procurorilor DIICOT la persoane bănuite de proxenetism! Cum acționau suspecții

29 Dec 2023 947

Poliția Română -Femeile exploatate, în beneficiul persoanelor cercetate, ar fi fost racolate din România

12 Dec 2023 438

Percheziții la persoane bănuite de proxenetism și trafic de persoane! Clienții, racolați din cluburi exclusiviste din Constanța și București (GALERIE FOTO)

12 Dec 2023 880

Reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

27 Nov 2023 626

Poliția Română - Reținuți pentru proxenetism

27 Nov 2023 563

19 percheziții, în Prahova, pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri (FOTO+VIDEO)

23 Nov 2023 1060

DIICOT Percheziții în Vrancea, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat ce se ocupa cu traficul de minori și proxenetismul

23 Nov 2023 752

Grup infracțional organizat, proxenetism și spălarea banilor, destructurat de procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 1038

Percheziții în București și în alte trei județe la persoane bănuite de trafic de persoane, proxenetism și camătă (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 872