Gândaci şi indiferenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (video)

Rudele unor pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Constanţa au realizat o înregistrare cu camera ascunsă în care se arată că bolnavii nu sunt îngrijiţi corespunzător, iar în saloane sunt gândaci, apoi au sesizat Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor, care a început verificări în acest caz.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor - filiala Constanţa, Maria Constandache, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că rude ale pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Constanţa au realizat un filmuleţ în saloane ale unităţii medicale, fiind prezentate "condiţiile precare de tratament".

Ulterior, înregistrarea respectivă a fost trimisă asociaţiei, care a început cerecetările în acest caz, Maria Constandache precizând că un raport va fi finalizat "în cel mult zece zile".

"Filmarea a fost făcută de însoţitorii pacienţilor, care ne-au sesizat şi pe noi. Filmarea este realizată în urmă cu aproximativ o săptămână - zece zile. În prezent, suntem în cercetări la Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor şi în cel mult zece zile vom încheia un raport pe care-l vom aduce la cunoştinţa conducerii spitalului. Deocamdată nu am luat legătura cu conducerea spitalului. Nemulţumiri sunt foarte multe, mai ales la Neurologie, acolo unde a fost făcut şi filmuleţul. Sunt sesizări legate de condiţiile spitaliceşti, condiţii precare de tratament, lipsa medicamentelor. Mai mult voi putea prezenta după ce închidem raportul şi tragem concluziile", a spus preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor - filiala Constanţa.

Maria Constandache a mai spus că după încheierea verificărilor va fi sesizată conducerea spitalului.

"Apoi sesizăm conducerea spitalului, trasăm nişte sarcini, sesizăm mai departe Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi probabil va fi control de la Ministerul Sănătăţii", a mai spus preşedintele filialei Constanţa.

În filmuleţul respectiv rudele unui bolnav aflat în comă de mai multe luni acuză că acesta are răni netratate, iar în secţia unde pacientul este internat se pot observa gândaci.

Pe de altă parte, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Mihnea Avram, a declarat pentru MEDIAFAX că nu ştie unde au fost filmate imaginile respective, însă în niciun caz în secţia unde este internat acel de pacient. El a precizat că bolnavul este în stare vegetativă de peste opt luni şi că a ajuns în această situaţie în urma unui stop cardio-respirator.

"Pacientul a fost internat la Neurologie cinci luni şi din noiembrie este la ORL. Este un pacient care a avut un infarct în luna iunie 2013 şi ca urmare a infarctului a făcut un stop cardio-respirator şi a fost resuscitat. El a rămas de atunci şi până în prezent internat în spital, deci de peste opt luni, într-o stare vegetativă. Nu ştie, nu recunoaşte pe nimeni, doar respiră, este hrănit printr-o sondă nazogastrică şi de câte ori i se sugerează familiei că l-ar putea îngriji şi acasă familia vine şi face reclamaţie. Iar de data asta a venit şi a prezentat acest film, care nu ştiu unde este făcut. Nu ştiu unde a filmat scena respectivă, în niciun caz în secţia de ORL unde nu este niciun fel de gândac", a afirmat Mihnea Avram.

Transcriptul înregistrării din SCJU Constanţa:


„Nu este o situaţie în care să stăm două zile cu un pacient în halul în care este. Nu cred că este normal să stau în halul în care este. Astea două, trei zile, cât mai are, să le trăiască cât de cât, dar văd că lumea deja vrea să îi condamne zilele la moarte... Nu-i chiar aşa, frate, suntem într-un spital!”.

„Ruda unui bolnav: Vreau să stau şi eu de vorbă cu cineva, am venit de două ori, de două ori nu am fost primită, nu înţeleg de ce.

Secretară: Pentru că nu era în birou.

Ruda unui bolnav: Ieri era şi a trecut pe lângă noi. Am stat jumătate de oră la uşă.

Secretară: Păi da, dar dacă staţi o jumătate de oră sau o zi întreagă, asta nu înseamnă că vă şi primeşte. Mergeţi şi luaţi loc pe hol, că o să staţi mult şi bine...”




Sursa: Medifax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nedeianu

09 Mar, 2014 23:54

Informatia este adevarata. Am avut mama internata in sectia interne in noiembrie 2013 si pot sa va spun ca este un dezastru. Pot depune marturie despre acest lucru. Colonii intregi de gandaci si foarte multa mizerie. Sectia primiri urgente care a fost reabilitata si in care s-au bagat o multime de bani nu face fata unei zi normale de lucru. Aceiasi mizerie, lipsesc targile si scaunele rulante iar bolnavii stau cate 2 in pat. D.N.A.-ul si Curtea de Conturi ar trebui sa aiba in vedere

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.