Generalul de flotilă aeriană Viorel Pană este noul șef al Statului Major al Forţelor Aeriene. Ce funcții a mai ocupat acesta

Prin ordin al ministrului apărării naţionale, Mihai Fifor, generalul de flotilă aeriană Viorel Pană a fost împuternicit, începând cu data de 11 octombrie, la comanda Statului Major al Forţelor Aeriene.
 
Începând cu aceeaşi dată, generalul-locotenent Laurian Anastasof a fost împuternicit în funcţia de consilier militar al ministrului apărării naţionale.
 
Generalul de flotilă aeriană Viorel Pană a îndeplinit funcţii ca pilot de vânătoare pe MiG-21 în escadrile ale Forţelor Aeriene din anul 1989 până în anul 1992, când a făcut trecerea pe avioane de transport, începând cu AN-24 și continuând cu Hercules C-130 și C-27J Spartan, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian, la comanda căreia s-a aflat din anul 2014.
 
Are peste 3.000 de ore de zbor şi este instructor pentru C-130 Hercules şi C-27 J Spartan. A efectuat peste 200 de misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan, Bosnia şi Kosovo, a comandat şi participat în numeroase misiuni în ţară şi în străinătate (Libia, Muntenegru, China, Mali).

STUDII:
 
– 1989 Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, Boboc;
– 1996 Curs de ofiţeri de escadrilă, Maxwell AFB, Alabama, S.U.A.;
– 2000 Curs postuniversitar în conducerea operaţiilor întrunite , Centrul de pregătire NATO, Bucureşti;
– 2005 Curs de planificare la nivel operativ, Oberamergau, Germania;
– 2007 Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti;
– 2008 Facultatea de comunicare şi relaţii publice, SNSPA, Bucureşti;

– 2010 Studii de doctorat în Ştiinţe Militare şi Informaţii, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti;
– 2014 Curs postuniversitar în domeniul şi securităţii naţionale, Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti.
 

FUNCŢII ÎNDEPLINITE:
 
– 1989 – 1991 Pilot, Centrul de trecere pe avioane supersonice, Bacău;
– 1991 – 1992 Pilot, Regimentul aviaţie şi vânătoare bombardament, Deveselu;
– 1992 – 1999 Pilot şef şi comandant de echipaj, Baza 90 Transport Aerian, Otopeni;
– 1999 – 2002 Ofiţer de stat major, Statul Major al Forţelor Aeriene, Bucureşti;
– 2002 –  Ofiţer de stat major, Statul Major General;
– 2002 – 2005 Ofiţer de stat major, Statul Major al Forţelor Aeriene;
– 2005 – 2007 Ofiţer student, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti;
– 2007 – 2011 Comandant escadrilă , Baza 90 Transport Aerian, Otopeni;
– 2011 – 2014 Locţiitorul comandantului, Baza 90 Transport Aerian, Otopeni;
Din iunie 2014 – Comandantul Bazei 90 Transport Aerian, Otopeni.
 
DATE DE ÎNAINTARE ÎN GRAD:
 
-1989 – locotenent;
-1992 – locotenent major;
-1996 – căpitan;
-1999 – locotenent-comandor;
-2007 – căpitan-comandor;
-2010 – comandor;
-2014 – general de flotilă aeriană.
 
DISTINCŢII ŞI DECORAŢII:
 
– Semnul onorific „În Serviciul Patriei”, pentru 20 ani de activitate;
– Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene;
– Emblema de Onoare a Statului Major General;
– Emblema de Onoare a Armatei României;
– Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler.
 
LIMBI STRĂINE:
 
 Engleză


Sursa foto: roaf.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța, parcurs continental de senzație! Viorel Filimon - „Participarea în ETTU Europe Cup Women, o experiență importantă“ (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 951

Averea și interesele Tiberiu Cojan a fost ales președintele Tineretului Național Liberal Constanța. Cine face parte din Biroul Județean? (DOCUMENTE)

08 Oct 2023 1547

Știri din Constanța Mai sunt 10 zile până la termenul anunțat de Mooz Services pentru finalizarea lucrărilor de pe Ștefan cel Mare. Cum arată șantierul (GALERIE FOTO+ VIDEO)

20 Aug 2023 8575

Firme Constanța Cine face parte din Consiliul de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai

04 Jul 2023 1282

Oil Terminal. Consiliul de Administratie provizoriu prelungit pînă în luna iunie. Viorel Ciutureanu și directorul financiar, mandate provizorii pana in mai

11 Feb 2023 1872

S-a propus șeful pentru Parchetul Tribunalului Constanța

26 Sep 2022 1679

Fost prefect al județului Constanța, trimis în judecată de DNA! Azi, primul termen în instanță cu noul judecător

14 Sep 2022 2312

UPDATE. Tenis de masă Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu, noi medalii la Europene! Bianca, aur și la dublu feminin

15 Jul 2022 1337

Începând de azi Viorel Teliceanu, noul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa

01 Sep 2021 2929

ZIUA LIVE. Parlamentarii AUR - „Continuăm referendumul de demitere a lui Vergil Chițac. Într-un an de zile vom strânge toate semnăturile” !

18 Aug 2021 6481

Liderul contra penultimei clasate FC Viitorul joacă miercuri contra Chindiei Târgoviște în play-out

17 Jun 2020 2146

Portarul Vlad Muțiu, sărbătorit Lotul FC Farul a plecat în Turcia, pentru stagiul de pregătire din Antalya (galerie foto)

02 Feb 2020 2519

FC Farul pleacă duminică în Antalya. Ce jucători a convocat Ianis Zicu pentru acest stagiu

01 Feb 2020 2967

„Cel mai mare trofeu“ Golgheterul FC Farul după meciurile din 2019 este fundaşul Viorel Lică. Mesajele sale de suflet! (galerie foto)

09 Dec 2019 3865

Declaraţie de avere - Viorel Cataramă, candidat la alegerile prezidenţiale 2019 (documente)

26 Sep 2019 5448